Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a făcut publice, rezultatele anchetei pentru determinarea conţinutului de aflatoxină M1 din lapte şi a arătat că, din cele 1.335 de probe recoltate, 67, reprezentând 5 la sută, au fost pozitive.
Din cele 67 de probe de lapte în care s-a găsit aflatoxină peste limita europeană admisă, 34 au provenit din ferme, cinci - de la centre de colectare, opt - de la automate de vânzare, iar 20 - din unităţi de procesare. Cu acelaşi prilej, 47 de automate pentru vânzarea directă a laptelui crud au fost închise temporar, 193 de tone de lapte crud au fost oprite de la procesare/vânzare, iar 104 tone de produse lactate au fost reţinute în depozitele unităţilor de procesare şi distruse. Probele au fost recoltate timp de o săptămână, începând din 7 martie, anlizele derulându-se ulterior. Ancheta a fost demarată după ce, în 4 martie, au fost depistate niveluri ridicate de aflatoxină în produsul crud la o fermă. Laptele contaminat cu aflatoxină poate deveni periculos pentru sănătate în condiţiile consumului unor cantităţi mari, pentru o perioadă îndelungată. Potrivit ANSVSA, laptele poate conţine aflatoxină ca urmare a consumării de către animale a furajelor contaminate.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a făcut publice, rezultatele anchetei pentru determinarea conţinutului de aflatoxină M1 din lapte şi a arătat că, din cele 1.335 de probe recoltate, 67, reprezentând 5 la sută, au fost pozitive.
Din cele 67 de probe de lapte în care s-a găsit aflatoxină peste limita europeană admisă, 34 au provenit din ferme, cinci - de la centre de colectare, opt - de la automate de vânzare, iar 20 - din unităţi de procesare. Cu acelaşi prilej, 47 de automate pentru vânzarea directă a laptelui crud au fost închise temporar, 193 de tone de lapte crud au fost oprite de la