În după-amiezile zilelor de vineri și sâmbătă, timp de câte circa patru ore, circulația autobuzelor de pe linia 20 va fi suspendată. Măsura este determinată de desfășurarea în acest sfârșit de săptămână a celei de-a XIII-a ediții a competiției automobilistice ”Raliul Brașovului”.
Astfel, vineri, 22.03.2013, între orele 18.00 și 22.00, circulația autobuzelor de pe linia 20, pe traseul Livada Poștei-Poiana Brașov, va fi suspendată. De asemenea, sâmbătă, între orele 15.30 și 19.00, va fi oprită circulația liniei 20.
În măsura în care competiția se va finaliza înainte de ora anunțată de organizatori, RAT Brașov va relua imediat circulația pe traseul amintit.