Astăzi, clădirea Casa cu Lei şi-a arătat noua faţă, cu ajutorul unei finanţări europene de peste 3,7 milioane de lei. În noua clădire funcţionează centrul de artă tradiţională, care găzduieşte ateliere de creaţie, expoziţii cu vânzare sau bucăţi din folclorul românesc, dar şi internaţional.
Monumentul istoric a intrat în renovare în toamna anului 2011, astăzi arătându-şi noua faţă în prezenţa unor oficialităţi din Bulgaria, care au şi pus la dispoziţie pentru câteva zile o expoziţie de obiecte şi veşminte tradiţionale.
Aceasta găzduieşte de asemenea două ateliere de creaţie de artă tradiţională, magazin unde sunt comercializate produsele realizate de către artiştii bistriţeni, dar şi o expoziţie de veşminte şi obiecte tradiţionale româneşti sau chiar din folclorul internaţional.
Până în 2011, când a început reabilitarea clădirii aceasta era într-o stare deplorabilă, servind drept locuinţă şi chiar toaletă pentru oamenii străzii, care nu de puţine ori au fost scoşi din imobilul istoric de către poliţia locală.
Clădirea a fost construită în secolul al XVIII-lea din piatră şi cărămidă, fiind situată pe fosta stradă Ungargasse una dintre cele mai pitoreşti străzi ale vechiului burg. Stema prezentă pe faţada imobilului conţine elementele specifice meseriei de măcelar: toporul şi cuţitul deasupra unui cap de bou.
Blazonul reprezintă doi lei afrontaţi, care încadrează simbolurile medievale ale breslei măcelarilor. Acest blazon este singurul exemplu integrat în configuraţia unei faţade, fapt ce certifică rolul important pe care l-a avut în configurarea urbanismului bistriţean această breaslă. Prezenţa acestui blazon cu două capete de leu a şi dat numele clădirii ”Casa cu Lei”.
Centrul de artă tradiţională aduce un „omagiu” breslei măcelarilor prin două statui reprezentând doi măcelari bistriţeni, situate în holu