Ideea meditării la destinul occidental nu este nouă. De voga cea mai mare în acest sens s-a bucurat, deocamdată, faimoasa lucrare a lui Oswald Spengler, Declinul Occidentului (vol. I: 1918; versiunea revizuită: 1922; vol. al II-lea: 1923). Mult mai recentă este însă sinteza lui Niall Ferguson, Civilizația. Vestul și restul (2011, trad. rom. de Doris Mironescu și Andreea Mironescu, Editura Polirom, Iași, 2011, 334 p.). Teza așezată la fundamentele cărții nu diferă, de fapt, de crezul exprimat de Spengler în urmă cu o sută de ani: Vestul a creat civilizația modernă de care beneficiem astăzi în mai puțin de jumătate de mileniu, dar semnele decăderii ar fi de-acum vizibile, iar destinul descendent al acestei părți de lume, de neevitat. Față de Spengler – dar și față de, să zicem, Voegelin –, ale căror demersuri erau subsumabile meditației filozofice, autorul britanic aduce însă argumente de altă natură și un alt tip de discurs. Analiza lui este de factură istorică, nu foarte diferită – tipologic vorbind – de cea ilustrată magistral în operele lui Fernand Braudel și ale lui Immanuel Wallerstein, beneficiind de cîteva achiziții noi în raport cu Spengler. În primul rînd, limbajul și conceptele utilizate sînt, de astă dată, științifice, nu – după cum subliniase Adorno la vremea lui – fetișiste, precum la filozoful declinului occidental, unde conceptele-cheie erau „sîngele“, „destinul“ sau „sufletul“. Acestea erau reminiscențe romantice (Northrop Frye spunea despre Declinul Occidentului că „dacă […] n-ar fi altceva, și tot ar fi unul dintre cele mai mari poeme romantice ale lumii“) preluate de retorica extremismului conservator-naționalist interbelic. Ferguson preferă să vorbească despre „competiție“, „consum“, „știință“ și, în general, despre parametri mai adaptați estimărilor cantitative și calitative nehazardate. Astfel, el se încadrează în tematica specifică istoriei