Seria activităţilor organizate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu cu ocazia sărbătoririi Zilei Poliţiei Române continuă şi săptămâna aceasta prin derularea unei acţiuni umanitare şi de caritate concretizată în donarea de sânge. Acţiunea este una de voluntariat şi în această săptămână s-au prezentat la Centrul de donare sânge peste 100 de poliţişti.
”În cadrul activităţilor prilejuite de ziua Poliției Române ne-am gândit şi la o activitate caritabilă, astfel că, în mod benevol, poliţiştii sibieni au donat sânge în ultimele zile și astăzi, urmând ca suma colectată din această activitate să fie donată unui azil de bătrâni sau unui centru de copii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Sibiu, Luciana Balteş.
Inițiativa a fost apreciată de reprezentanții Spitalului Clinic Județean Sibiu, care se confruntă cu o nevoie din ce în ce mai mare de sânge, mai ales că de anul acesta a mai apărut și o clinică privată în Sibiu.
”Această campanie este foarte bine-venită, vreau să specific că a fost o campanie de donare bine organizată, disciplinată și eficientă. Au donat în jur de 30(de polițiști n.r.) până ieri la amiază ( miercuri, 20 martie n.r.). S-au prezentat mai mulţi, unii s-au calificat pentru donare, alții nu, dar oricum salutăm această campanie de donare organizată de dânşii. De la începutul anului ne confruntăm cu nevoia pentru sânge O negativ şi A negativ şi de la începutul anului încercăm să satisfacem toate necesităţile. Chiar astăzi aducem din alt judeţ nişte pungi de sânge”, a declarat biologul unităţii spitaliceşti, Livia Mareş.
Potivit acesteia, la Sibiu, în ultimii ani, s-a constatat un trend crescător în dorinţa sibienilor de a dona sânge, dar încă nu este suficient.
Valoarea tichetelor obţinute în urma donării de sânge va fi valorificată în alimente, care vor a