Primul oraș în care m-am plimbat pentru prima oară alături de părinții mei în afara graniței a fost Leipzig. Se întîmpla în vara lui ‘90 și aveam 13 ani.
Toată copilăria am auzit numele orașului ăstuia, Leipzig, rostit la noi acasă. “Tre să plec la Leipzig, la tîrg în martie.” “În mai plec în delegație la Leipzig”. Nu prea înțelegeam ce e aia tîrg și ce se face acolo, însă mă fascinau poveștile de după. “Nu prea se compară. La Leipzig e curat, nu mori de frig, de foame nici pe atît. Oricum tot nu e ca’n vest, asta o zic, ei, cei din est…”. Așteptam cu nerăbdare și poftă fiecare întoarcere a unuia dintre părinți de la Leipzig. Mă bucurau creioanele colorate și gumele de șters parfumate (colecția o mai am și acum); cărțile cu ilustrații și personaje simpatice, toate vorbind germană, și, astfel, ajutîndu-mă să o învăț și mai bine; dar și mezelurile proaspete și incredibil de gustoase, pîinea neagră și muștarurile de toate felurile. Leipzig era pentru mine egal cu gustul bun.
La mai puțin de un an după revoluție, în ‘91, prin primăvară, tata - destul de mare cititor - i-a povestit unui prieten de un tîrg nou, “cumva independent”, organizat după căderea zidului Berlinului: și anume un tîrg de carte. Îmi amintesc bine cum a ținut să puncteze că “acum tîrgul de carte de la Leipzig se adresa întregii Germanii, și nu numai estului sau industriei cărții, ci mai ales cititorilor ei, fiind un tîrg pentru public”. “Leipziger Buchmesse” în varianta sa “nou independentă, de după ”Wende” a devenit un fapt în 1991. Au particpat în jur de 25000 de vizitatori. În 2012 la Leipziger Buchmesse, s-au înregistrat peste 160000 de vizitatori, iar anul ăsta 168000.
DE ACELASI AUTOR Midnight (back) in Paris Douăzeci de ani de (și cu) dileme Film şi NY: magie pură Aha, deci aşa arată Occidentul! Istoria tîrgului de carte de la Leipzig începe cam din secolul 17, c
