Citez: ”Fac un pariu cu dumneavoastră! Dacă, mâine, domnul Adrian Năstase ar candida la Preşedinţie, ar avea toate şansele să câştige. Poate chiar detaşat”.
Din câte ştiu, până în prezent, această invitaţie la pariu lansată nouă, tuturor cititorilor talentatei şi frumoasei ziariste Ramona Ursu, nu a fost onorată de către nimeni. Eu mă încumet s-o fac, adică să pun un pariu în mod public. Întind mâna dreaptă către domnia sa şi spun: ”Nu, dacă domnul Adrian Năstase ar candida la Preşedinţie, nu ar avea nicio şansă să câştige”.
Ca martor la toate cele triste şi vesele întâmplate în România mai ales după 1989, admit că în ţara mea, mai ales în ultimii ani, se poate imagina şi întâmpla aproape orice, din păcate. Aşadar, unele, din care face parte şi alegerea ca preşedinte a lui Năstase, nu se pot întâmpla, totuşi.
Ca şi cum mi-aş construi o casă, aleg să pun la temelia ei, ca argument principal, faptul că electoratul român a trecut prin mai multe experienţe nefericite după 1989. Se poate chiar afirma că de multe ori a fost păcălit, amăgit, minţit, mituit cu lucruri de nimic, chiar manipulat.
Asemeni unor dansatoare din buric, politicienii, unii fiind chiar din rândul sexului frumos, i-au ademenit pe români cu fel de fel de vorbe şi mişcări lascive, până i-au atras în hora ameţitoare a votului aducător de fotolii cât mai confortante.
După vot, însă, mulţi s-au trezit ca dintr-o cruntă beţie. Ceea ce au descoperit cu privirea tot mai limpede a fost mai mult decât dezamăgitor. Câte experienţe de acest gen îi trebuie ”cetăţeanului turmentat” pentru a se trezi definitiv la o realitate pe care să o controleze, urmând s-o stăpânească pe deplin? Câte dezamăgiri pe metru pătrat poate să suporte un om până îi vine mintea la cap? Nici nenumărate, nici prea multe, conform ulciorului folosit la adusul apei.
La înce
