Raportul Corpului de Control al Guvernului privind Hidroelectrica arată că nivelul cheltuielilor de protocol al acestei companii în perioada 2009-2012 s-au ridicat la 4,4 milioane de lei. Banii au fost cheltuiţi pentru cumpărarea de genţi din piele, parfumuri scumpe sau tablouri, informează România TV.
În perioada 2009-2012, plafonul fixat pentru cheltuieli de protocol a fost depăşit cu 1,6 milioane ajungând la 4,4 milioane de lei. Banii s-au dus pe achiziţionarea 90 de genţi de piele la preţul de 704 lei bucata, 70 genţi de piele cu portofel la 860 de lei fiecare, dar şi pentru achiziţionarea a două perechi de butoni, Mont Blanc, respectiv Dunhill, ce au costat 3700 de lei fiecare.
La aceste achiziţii se adaugă tablouri în valoare de 11.000 de lei şi parfumuri produse de mărci scumpe: Versace, Gucci şi Givenchy. De mărinimia conducerii Hidroelectrica a beneficiat şi Ministerul Economiei care a primit de la această companie 10 autoturisme, costurile întreţinerii lor fiind suportate tot de Hidroelectrica, în valoare de 1,3 milioane lei.
La extravagantele cheltuieli de protocol ale Hidroelectrica s-a referit şi prim-ministrul Victor Ponta, în cadrul unei emisiuni la România TV.
"Este o boală a tuturor companiilor de stat, care lasă urme. E un mod de a cheltui bani. Nu cred că scopul e să ai parfumuri şi genţi , ci să cheltui banii de protocol. Era un mod de scoatere a banilor din aceste societăţi care se practica...", a spus Ponta.
Corpul de Control al Guvernului va trimite către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) un raport din care rezultă că Hidroelectrica a fost prejudiciată de sute de milioane euro, a anunţat miercuri premierul Victor Ponta, care a apreciat că banii au ajuns "pe la Videanu şi PDL" şi trebuie recuperaţi, informează Mediafax.
La începutul şedinţei de guvern, premierul le-a arătat miniştrilor un dosar care conţine