Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acuzaţii la adresa Papei Francisc

Publicat in Ziua Veche, joi 21 martie 2013 ·

Franz Jalics, unul dintre misionarii iezuiţi arestaţi de junta militară argentiniană în anii 1970, a dat asigurări că Papa Francisc nu l-a denunţat, la acea vreme, autorităţilor, în timp ce atitudinea suveranului pontif a fost pusă în discuţie.

Misionarul “Orlando Yorio şi cu mine nu am fost denunţati de părintele Bergoglio“, devenit Papa Francisc, a afirmat el într-o declaraţie publicată în pagina electronică a ordinului iezuit german, miercuri. ”Este fals să pretindem că arestarea noastră a fost provocată de părintele Bergoglio”, a continuat Jalics, cunoscut în ţările hispanofone sub prenumele Francisco.

Părintele Franz Jalics, de origine ungară şi instalat în sudul Germaniei de la sfârşitul anilor 1970, afirmă în egală măsură că a crezut mult timp că a fost denunţat înainte să fie arestat şi apoi închis, la 23 martie 1976, alături de Orlando Yorio.

“Înainte eram înclinat să cred că am fost victimele unui denunţ”, a continuat el. “Însă la sfârşitul anilor 1990, după mai multe discuţii, a devenit clar pentru cime că bănuiala era nejustificată”, a explicat el. Franz Jalics îşi aminteşte, între altele că, după arestarea sa, ofiţerul însărcinat cu interogarea sa l-a luat drept spion rus, când a văzut în actele sale de identitate că era născut la Budapesta.

Cei doi misionari iezuiţi au fost torturaţi într-un centru de detenţie cunoscut pentru cruzimea sa, Şcoala de Mecanică a Marinei (ESMA), înainte să fie eliberaţi, cinci luni mai târziu. Detractorii lui Jorge Bergoglio îl suspectează că ar fi implicat în arestarea celor doi misionari, în timp ce prelatul argentinian conducea, la acea vreme, ordinul iezuiţilor din Argentina.

Vaticanul a respins vehement acuzaţiile de complicitate cu junta militară argentiniană în ceea ce-l priveşte pe Papa Francisc, calificându-le drept “calomnioase şi defăimătoare”.

Franz Jalics, unul dintre misionar

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 3 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 46 minute
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 9 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 6 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 11 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 5 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°