- eşantioane din pachetul cu carne de cal -
Luatul la rînd – la tocat – e, prin părţile noastre, o sublimă îndeletnicire de timp liber. Aşa cum alţii, prin alte colţuri ale lumii, mestecă frunze aducătoare de calm şi de seninătate, dau cu zarurile la table sau sfidează eternitatea trecînd, cu degetul mare, de la o mărgică la alta, la noi se ia ceva la tocat – oameni, grupuri, populaţii, naţiuni, cam tot ce mişcă. Sfidăm şi noi eternitatea, în felul nostru, desfiinţînd, cu metodă, cam tot ce intră în colimator. Tot ce trece pe uliţă, pe stradă, pe bulevard, pe scena istoriei. Acum a venit rîndul regizorilor, al scenariştilor şi al actorilor din filmele care iau premii pe la festivaluri. Ăştia din Noul Val, cum ar veni.
La început, cu ani în urmă, unii se plîngeau că filmele româneşti ale tinerilor regizori de la vremea aia lăsau publicul nostru mai degrabă indiferent. A trecut timpul, s-au luat vagoane de premii – printre care şi cele mai importante trofee ale festivalurilor europene –, dar situaţia s-a schimbat. Regizorii Noului Val nu ne mai sînt indiferenţi. Au avut ghinionul de a ţine morţiş să intre şi în atenţia exigentului public românesc. Aşa că, mişcîndu-se un pic, fîţîindu-se ei pe scena istoriei, au ajuns, inevitabil, la rînd. La tocat. Şi de unde pînă mai ieri ne erau aproape indiferenţi, acum îi urîm.
DE ACELASI AUTOR Noi, provincialii Ah, criza de modele! Ce rechizite punem în ghiozdanul antiglonţ? Pornografia gastronomică În primul rînd, pentru că ne fac imagine proastă în Europa şi în lume. Bine, zic unii, dar au luat nişte premii importante. Cum să faci imagine proastă cînd iei marile premii la Cannes şi la Berlin? Asta e de rău? Da, se răspunde, pentru că ei au ieşit bine la juriile alea ale lor, de excentrici şi de homosexuali, iar noi – prost. După cum se vede în filmele astea, România e o ţară mai urîtă decît un cartier sărac
