Planul de management propus de către conducerea executivă a "Tarom" şi aprobat de Consiliul de Administraţie (CA) al companiei estimează realizarea unei pierderi de 143 milioane lei, în acest an, în scădere cu 43 milioane lei faţă de bugetul aprobat de Ministerul Transporturilor (MT). Planul de buget a fost creat pe baza planului de administraţie, propus de CA la sfârşitul anului trecut, au explicat reprezentanţii companiei.
Christian Heinzmann, directorul general executiv al "Tarom", se aşteaptă ca transportatorul aerian să rămână pe pierdere şi anul viitor, urmând ca, în 2015, să înregistreze un profit de 92 milioane lei, iar, în 2016, unul de 173 milioane lei. Gradul de încărcare al aeronavelor "Tarom", care a fost de aproximativ 65%, anul trecut, ar urma să urce cu trei puncte procentual pe an, în medie, atingând nivelul de 75% în 2016.
Planul de management presupune revizuirea orarelor şi a reţelei de zboruri, în funcţie de cererea exis-tentă, introducerea unui mecanism automat de gestionare a profitabilităţii rutelor, precum şi implementarea unui nou mecanism de stabilire a preţurilor. Noua conducere intenţionează să pună accent pe vânzările de bilete prin intermediul paginii de internet a "Tarom", în timp ce, pentru agenţiile proprii ale companiei, doreşte să introducă o schemă unică a comisioanelor din vânzări, care să includă recompense pentru cei care depăşesc ţintele stabilite. Ţintele urmează să se stabilească lunar, prin raportarea la anii anteriori, iar comisioanele de recompensă se vor aplica pentru toate sumele ce depăşesc ţintele lunare. Prin introducerea acestei scheme de recompensare, noul management urmăreşte o creştere a vânzărilor cu 5% în primul an, prin agenţiile proprii.
Pentru pieţe externe, "Tarom" urmează să încheie contracte cu agenţi generali de vânzări (GSA) care să acopere majoritatea vânzărilor la nivel european şi i