Potrivit istoricilor, multe zone din Transilvania au fost populate datorită goanei după aur a strămoşilor noştri. Unul dintre râurile care au dezvoltat şi populat zona care avea să formeze judeţul Bistriţa-Năsăud este Someşul.

În 1929, în revista istorică Arhiva Someşană se nota că ultimul „spălător” de aur de pe meleaguri bistriţene a fost Vasile Irini din comuna Rebrişoara, care şi-a încheiat socotelile cu meseria în 1926.

Potrivit lui Iulian Marţian, locuitorii acestei zone au învăţat să exploateze zăcămintele de aramă şi cositor ce se întâlneau în munţii metaliferi ai acestei regiuni. În acelaşi timp, strămoşii noştri s-au mai îndeletnicit în extracţia aurului, spălându-l din nisipurile Someşului şi ale afluenţilor săi.

Fiindcă în vechime aurul era foarte preţios, este probabil că se ocupa multă lume cu extragerea lui, în anotimpurile în care se pot executa aceste lucrări. Astfel, au urmat ca spălătorii de aur descinseră în cursul veacurilor de la pantele dealurilor şi se strămutaseră cu domiciliul lor în apropierea izvorului de câştig, pe şesurile din preajma râurilor, cu deosebire la punctele de confluenţă ale afluenţilor acestuia de pe malul drept. Aceşti aurari au depus pe urmă aproximativ prin secolul al douăzecelea înainte de era creştină, primele temelii ale satelor din ţara Năsăudului, notează Iulian Marţian.

Aurul din Ardeal ajungea în ţările din sud şi sud-vest, unde metalele preţioase au început să fie apreciate şi căutate. Strămoşii noştri dădeau aurul la schimb pentru animale şi cereale. În scurtă vreme cererea a crescut exponenţial, iar exploatarea s-a mutat de la râul Someş şi afluenţii săi la zăcămintele din munţi.

Şi oricât de anevoioasă era această muncă executată cu mijloace primitive şi insuficiente, totuşi s-a continuat cu stăruinţă multe secole de-a rândul până câ