Statutul deputaţilor şi senatorilor, cu modificările cerute de Curtea Constituţională, a fost adoptat, ieri, de parlamentari, dar împreună cu un amendament propus de deputatul UDMR Marton Arpad care stipulează că, la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziţie contrară se abrogă.
Deputatul PDL Gabriel Andronache a susţinut că ar fi trebuit luate în discuţie doar acele articole pe care Curtea le-a considerat neconstituţionale, iar amendamentul excede decizia Curţii. La finalul şedinţei de plen, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a scris pe blogul personal că se delimitează de modificările aduse în plus la Statutul parlamentarilor, precizând că a susţinut fără echivoc poziţia PSD-PC care a votat în Comisia de statut împotriva amendamentului introdus de UDMR.
Care este miza
Laura Ştefan de la ExpertForum a declarat pentru „Adevărul“ că amendamentul face referire la dispoziţiile cuprinse în legea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), iar miza o reprezintă decizia privind începerea urmăririi penale, în sensul că aceasta se va lua în comisiile juridice şi implicit nu va mai ajunge în plen, în cazul unui vot negativ.
„Acel amendament este scandalos. Potrivit acestuia, doar procedurile de control prevăzute de Statutul deputaţilor şi senatorilor mai operează în ceea ce-i priveşte pe parlamentari. Celelalte legi speciale nu li se aplică - şi vorbim de legea ANI, legea 161 şi alte legi anticorupţie, care se aplică celorlalţi demnitari sau cetăţeni. Îngrijorarea noastră majoră constă în faptul că, în continuare, de facto, parlamentarii beneficiază de imunitate în materie penală.“, a explicat Laura Ştefan.
Amendamentatul l-a revoltat şi pe directorul ANI Horia Georgescu. El a declarat pentru Mediafax că, în actuala formă, statutul aleşilor vulnerabilizează procedura de evaluare a inco