Din DEX – vilegiatură: interval de timp, vacanţă petrecută la ţară sau într-o staţiune balneoclimatică. Noţiunea este folosită în epoca modernă, dar cadrul arhitectural pe care îl presupune este prezent în Ţara Românească încă de la sfîrşitul secolului al XVII-lea: este vorba de locurile de „preumblare şi odihnă“ ale voievodului Constantin Brâncoveanu.
Se ştie că, de-a lungul domniei sale (1688-1714), el îşi construieşte reşedinţe pe care le foloseşte – împreună cu cele moştenite – ca locuri de popas – mai scurt sau mai îndelungat – pe traseul deplasărilor sale, îndeplinind fiecare, pe rînd, funcţiunea de decor în cadrul căruia se desfăşura viaţa voievodului şi a alaiului său. De aici şi nevoia ca aceste locuri să permită desfăşurarea unui ceremonial, a unei etichete pe care domnitorul o urmează cu stricteţe; şi tot de aici, nevoia de a construi un cadru arhitectural adecvat.
Mănăstirea Hurezi este primul ansamblu de acest tip, ridicat în anii 1690-1697 la porunca lui Constantin Brâncoveanu. Am fost acolo în cîteva rînduri şi fiecare vizită mai adăuga ceva la admiraţia mea pentru arhitectura mănăstirii.
DE ACELASI AUTOR Del prencipe della Valacchia Maggiore (II) Del prencipe della Valacchia Maggiore (I) Theophil von Hansen Biserica Mănăstirii Stelea din Tîrgovişte Mai întîi, m-a cucerit imaginea exterioară. În afară de construcţiile de secol XIX şi XX – situate de o parte şi de alta a intrării, şi care se deschid către exterior – întreaga incintă are o imagine de ansamblu defensiv. Zidurile înalte sînt aproape lipsite de goluri: aproape toate încăperile se orientează către curtea interioară. Adică, pînă aici, nimic care să o diferenţieze de anterior construitele mănăstiri din Ţara Românească. Doar un element al exteriorului ne sugerează altceva: pridvorul paraclisului, orientat spre vest – un spaţiu deschis şi acoperit, ale cărui arcaturi sînt
