În caz că cineva mai avea dubii, Ciprul ne dezvăluie încă o dată dilema cinică a Europei de astăzi: renunţarea la suveranitatea naţională a politicilor economice sau inevitabila dezintegrare, caz în care fiecare ţară va merge pe drumul său şi va consuma exact atât cât poate produce. După cum arată astăzi lucrurile, a doua variantă devine pe zi ce trece tot mai plauzibilă. Austeritatea se întoarce în forţă într-o Europă obosită, blocată „pe minus”. Economiile centrale s-au săturat să plătească pentru cele periferice, neperformante. Solidaritatea europeană sună bine ca principiu, dar fără o guvernare comună va rămâne doar o vorbă în vânt. Diferenţele actuale de competitivitate, de efort creativ şi de performanţe ale economiilor europene sunt mult prea mari pentru a mai permite statelor membre să rămână „împreună dar suverane”. A fost desigur o iluzie istorică: nu poţi fi decât ori împreună cu alţii dar asumând politici comune până la ultima consecinţă (nu pe jumătate sau pe sfert), ori suveran pe banii tăi. Nimeni nu e obligat în fond să-ţi deconteze facturile şi să-ţi plătească falimentul dacă nu a asumat şi nu a fost parte a deciziilor pe care le-ai luat în trecut, asta spune în esenţă Germania. Din informaţiile preliminare apărute în media europene, se pare că două bănci mari ale Ciprului sunt practic în faliment şi au nevoie urgentă de o refinanţare de 10 miliarde de euro. Wolfgang Schäuble, ministrul de finanţe al Germaniei: „Când îţi depui banii la bancă într-o ţară în care plăteşti un impozit mai mic decât la tine acasă, îţi asumi un risc …Banca Centrală Europeană a clarificat că fără un program serios de reforme ajutorul bancar nu mai poate continua. Nu mai redeschidem chestiunea băncilor. Cineva trebuie să le spună asta ciprioţilor.” Pe de altă parte, vor spune ciprioţii, dacă pentru greci şi spanioli s-a putut, pentru noi de ce nu se mai poate? Tocmai la