Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înscrierea copiilor la școală va avea loc în două etape, în luna aprilie şi în luna mai

Publicat in Ora de Timis, vineri 22 martie 2013 ·

TIMIȘOARA. “În premieră absolută, copilul este înscris automat în unitatea de învăţământ de circumscripţie din zona de care aparţine, lista cu şcolile fiind disponibilă pe site-ul Inspectoratului Şcolar Timiş. Părinţii pot să-şi înscrie copiii şi la alte şcoli, în limita locurilor disponibile. Aceștia pot cere şcolii de circumscripţie să rezerve locul, iar în cazul în care nu reuşesc să îi înscrie la altă şcoală se pot întoarce la cea de circumscripţie”, a spus Cornel Petroman, inspectorul şcolar din Timiş. Prevederea se aplică începănd cu acest an, pentru a fi evitate anumite situații. Cursurile pentru clasa pregătitoare se pot ţine atât în clasele din grădiniţe, cât şi în şcoli, potrivit proiectului lansat de Ministerul Educaţiei, proiect aflat în dezbatere publică. Copii care împlinesc 6 ani până la data de 31 august pot fi înscrişi în clasa pregătitoare, dar cei care înplinesc această vârstă în perioada 1 septembrie şi 31 decembrie 2013 pot fi înscrişi în clasa pregătitoare doar la solicitarea părinţilor şi după ce trec de comisia de evaluare formată din psihopedagogi care să aprobe acest lucru. Cei mici care împlinesc până în 31 august 7 ani pot fi înscrişi în clasa I, fără a urma clasa pregătitoare, iar cei care împlinesc această vârstă, în perioada 1 septembrie şi 31 decembrie 2013, po fi înscrişi, doar la solicitarea părinţilor şi după aprobarea comisiei. Înscrierile prichindeilor la clasa pregătitoare se va realiza în acest an în doar două etape. Prima perioadă de înscrieri se va face în perioada 2-22 aprilie, de luni până vineri între orele 8 şi 20 şi sâmbătă între orele 8 şi 13. Cea de-a doua etapă de înscrieri va avea loc în perioada 8-17 mai, doar în cazul în care cei mici nu au fost înscrişi la nici o unitate de învăţământ. Înscrierile se pot face la unitățile de învăţământ, cât şi online pe site-ul ISJ Timiş. Actele necesare de înscriere sunt: cer

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 11 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°