Prin 82 de gravuri din seria „Dezastrele războiului“, Goya se face cunoscut publicului român în calitate de corespondent de război. A consemnat, dr. Raluca Bulea, la rubrica Institute culturale.

Ne îndreptăm spre artă ori de câte ori simţim nevoia de frumos, de armonie, de calm, în momente în care căutăm un refugiu în faţa realităţilor complicate care ne înconjoară. Soluţia poate fi să petrecem un timp, mai lung sau mai scurt (alegerea ne aparţine), într-un muzeu sau o galerie de artă. Sunt însă momente când – surpriză! – artistul decide că vrea să exprime şi alte sentimente, imortalizând în creaţiile sale nu doar frumuseţea, ci şi urâtul din jur, materializat mai ales ca o expresie de simţire şi de situaţii, cu toate consecinţele ei, nu ca o simplă redare a unor chipuri sau lucruri pe care am prefera, de fapt, să nu le vedem. Ele însă fac parte din viaţa noastră şi este necesar ca uneori să ni se reamintească de prezenţa lor. Acesta este demersul pe care şi l-a asumat Institutul Cervantes prin expoziţia de gravuri Goya, cronicarul tuturor războaielor: Dezastrele şi fotografia de război, care a marcat sfârşitul şi începutul de an la Muzeul Naţional de Artă al României, în Bucureşti; până la sfârşitul acestei luni, expoziţia poate fi vizitată la Muzeul de Artă din Timişoara. După ce, în primăvara lui 2010, în perioada când Spania a deţinut preşedinţia Uniunii Europene, publicul bucureştean a avut ocazia să cunoască o altă serie faimoasă de gravuri semnate de Francisco de Goya, Capriciile, căreia îi aparţine arhicunoscutul titlu „Somnul raţiunii naşte monştri“, iată că de această dată putem vedea şi reflecta asupra „Dezastrelor războiului“, serie de lucrări executate la peste un deceniu după cele menţionate anterior. Dar, spre deosebire de primele, Dezastrele au avut doar trei exemplare complete în timpul vieţii artistului, ajungând să fie răspândite