Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Earth Hour a devenit o tradiţie în România: peste 30 de evenimente simultane în toată ţara

Publicat in Antena 3, vineri 22 martie 2013 ·

43 de oraşe din România sărbătoresc mâine Earth Hour, cea mai mare manifestare de mediu din toate timpurile. La invitaţia WWF-România, organizația care a inițiat campania și o derulează în peste 150 de țări, acestea s-au înscris pe lista Oraşelor Oficiale Earth Hour din întreaga lume şi se pregătesc de cîteva săptămâni pentru seara de 23 martie.

În toate cele 43 de oraşe, municipalităţile vor întrerupe iluminatul instituţiilor publice şi al clădirilor emblematice şi vor promova ideea stingerii luminilor în rândul instituţiilor private, încurajând, totodată, cetăţenii, să repete acest gest simbolic în locuinţele lor. Sute de școli, asociații locale, organizații de studenți și companii s-au alăturat în acest an campaniei Earth Hour.

Oraşele Oficiale Earth Hour 2012 sunt: Timișoara, Adjud, Botoșani, Baia Mare, București, Buftea, Constanța, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Pitești, Ploiești, Roman, Slatina, Bistrița,Brașov, Brăila, Călărași, Cluj, Craiova, Deva, Focșani, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Roșiorii de Vede, Satu Mare, Slobozia, Târgoviște, Turda, Vaslui, Vatra Dornei, Aiud, Arad, Avrig, Bacău, Calafat, Horezu, Miercurea-Ciuc, Salonta, Sighișoara, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Tulcea.

La Bucureşti se vor stinge luminile la Palatul Parlamentului, Institutul Cultural Român, Institutul Cultural Italian, Centrul Ceh, Ateneul Român, MNAR, Muzeul Național Grigore Antipa, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti și Biblioteca Centrală Universitară.

De asemenea, Facultatea de Geografie din cadrul Universității București va marca evenimentul prin amplasarea de lumânări în toate ferestrele facultății din Piața Universității. Hotelul Pullman găzduiește un eveniment special pentru Earth Hour, la care vor participa reprezentanți WWF, Ambasadorul britanic Martin Harris, Zoli Toth, Ambasador Earth Hour în România, precu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 11 minute
Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°