O destinaţie exotică, Noua Zeelandă, cu numeroase atracţii turistice şi… terapeutice, ne propune dr. Marinela van den Heuvel-Olăroiu, în Jurnalul unui medic cosmopolit.

Între anii 500 şi 1300, polinezienii veniţi cu canoele au populat insulele arhipelagului Noii Zeelande şi s-au numit din acel moment maori, adică (persoană) normală. Se spune că Insula de Nord a arhipelagului le-ar fi apărut la orizont ca un nor lung şi alb, astfel că au numit-o Aotearoa (ţara norului lung şi alb). Olandezul Abel Tasman şi echipajul său au fost primii europeni poposiţi, în 1642, pe Insula de Sud. El a numit ţinutul Staten Landt, crezând că ar fi cumva legat cu Stateneiland (sau Isla de los Estados, din extremitatea de sud-est a Argentinei), lucru infirmat mai târziu, ceea ce va determina cartografii olandezi să schimbe numele în Nova Zeelandia, după provincia olandeză Nieuw Zeeland. Întâlnirea lui Tasman cu maori se soldează cu victime şi olandezul pleacă mai departe spre Tonga fără să fi vizitat noul tărâm. El va fi redescoperit, în toamna lui 1769, de locotenentul James Cook, care va stabili relaţii comerciale cu maori şi va traduce numele arhipelagului în engleză, New Zealand. Decenii de-a rândul, vânătorii de balene britanici, francezi şi americani vor naviga în jurul arhi­pelagului, fără in­tenţia de a se sta­bili. În final, o vor face britanicii, in­trând astfel într-un conflict de lungă durată cu indigenii. Bolile transmisibile aduse de emigranţi şi răz­boaiele vor reduce popu­­laţia maori. Din 1940, se pune capăt neîn­ţe­le­­ge­rilor, printr-un tratat de pace semnat de şeful maorilor cu reprezentantul coroanei bri­tanice. Insulele devin colonie britanică de sine stătă­toare, o monarhie constituţională. Din cei aproape 4,5 milioane de locuitori, în prezent, în jur de 70% sunt europeni (britanici, olandezi, germani şi irlandezi) şi numai 14,5% maori, restul fiind