IPO era cel mai mare angajator din judeţul Tulcea în perioada comunistă. Înainte de Revoluţie, avea zeci de nave de pescuit oceanic, 12 nave de transport „Polar“, două tancuri petroliere şi mai bine de 10.000 de angajaţi.
Foarte mulţi tulceni au lucrat ani de zile la IPO şi au privit cum, sub ochii lor, Întreprinderea de Pescuit Oceanic dispare din peisajul economic tulcean. La câţiva ani de la Revoluţie, majoritatea vapoarelor au fost casate şi duse la fier vechi.
HG 393 din 20 iulie 1992 privind trecerea unor construcţii hidrotehnice în administrarea Regiei Autonome Administraţia Portului Constanţa a fost sfârşitul IPO, notează cei de la România Liberă, într-un reportaj. „S-au perindat pe la conducerea societăţii tot felul de acţionari asociaţi cu parteneri din Cipru, Nigeria, Anglia, dar degeaba“.
Prost administrată, IPO îşi vede sfârşitul pe data de 8 septembrie 2000, când s-a declanşat oficial procedura de faliment.
Astăzi, pe locul fostului IPO s-a ridicat un hotel în care sunt cazaţi, în mare parte, muncitori de la şantier sau de la subcontractorii şantierului.
O altă fabrică ce a dispărut după Revoluţie este fabrica de peşte de la Sulina, iar după ea şi vestita fabrica de peşte din Tulcea s-a închis. Nu a avut multe zile nici fabrica Dunărea.
Fabrica de conserve de peşte din Tulcea este şi fabrica ce a rezistat cel mai mult după Revoluţie. Chiar şi după 2000, aici mai existau aproximativ o sută de muncitori (faţă de câteva mii, câţi lucrau la această fabrică înainte de 1989). Cei care au preluat activitatea după 1989 explicau că fabrica nu este productivă din cauza importurilor masive.
În august 2009, cotidianul Obiectiv de Tulcea nota că acţionarul majoritar, Consulul onorific al Insulelor Belize, n-a avut mână bună în afaceri cu conserve. Tulco a dus-o din rău în mai ră, ast
