Circulaţia rutieră pe DN 17 între Suceava şi comuna Păltinoasa a fost închisă, vineri seara, din cauză că vizibilitatea este redusă aproape la zero datorită vântului puternic care spulberă zăpada.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat că vizibilitatea pe tronsonul Suceava-Ilişeşti-Păltinoasa al DN 17 se apropie de zero din cauza vântului care suflă cu putere şi spulberă zăpada, iar pentru evitarea producerii unor accidente s-a decis închiderea temporară a circulaţiei în zonă până când vântul va scădea în intensitate.
„Drumul nu este blocat de zăpadă, dar vizibilitatea este aproape zero”, a spus prefectul.
Totodată, potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, pe drumul DN2 Siret – Spătăreşti s-au impus restricţii de tonaj pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone.
Utilajele de deszăpezire sunt mobilizate la ambele secţii de drumuri naţionale.
Sunt înregistrate deranjamente la două linii de medie tensiune Fălticeni – Capu Codului şi Siret – Bălcăuţi cu 800 de abonaţi şi la un număr de 17 linii de joasă tensiune fiind afectaţi 365 de abonaţi casnici.
La ora 17.30, erau închise următoarele drumuri judeţene:
- DJ 209 J Arbore-Clit
- DJ 178 Arbore – Burla
- DJ 209K – Marginea – Volovăţ
- DJ 209A – Horodniceni – Brădăţel
- DJ 291A – Siret – Muşeniţa – Frătăuţii Noi
Reamintim că Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o ATENŢIONARE METEOROLOGICA COD PORTOCALIU pentru intervalul: 22 martie 2013, ora 18,00 – 23 martie 2013, ora 08,00, conform căreia va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 80-90 km/h şi la munte peste 100km/h, viscolind puternic zăpada.
UPDATE: autoritatile judetene au anuntat ca dupa ora 19:00, drumul European E 85, Suceava – Falticeni va fi inchis temporar pentru ca masinile sa poata curata zapada