Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima Doamnă a Chinei, apreciată pentru eleganţa ei pe „Twitter”-ul chinez

Publicat in Adevarul, vineri 22 martie 2013 ·

Cu un zâmbet larg pe faţă şi îmbrăcată într-un palton negru, Prima Doamnă a Chinei, Peng Liyuan, a făcut senzaţie printre internauţi de îndată ce a coborât din avion la Moscova, acaparând totodată atenţia presei internaţionale.

Extrem de populară datorită lungii sale cariere de cântăreaţă, Peng Liyuan a coborât extrem de natural treptele pasarelei avionului Air China, alături de soţul său, pe care l-a şi prins de braţ pentru un moment, după cum arată imaginile difuzate de televiziunile chineze.

Eleganţa ei, dar şi afecţiunea ei sinceră pentru preşedintele Xi Jinping i-a făcut pe împătimiţii reţelelor de microblogging din China să exclame: „Eşti atât de frumoasă, Peng Liyuan! Cât de mărinimoasă!”.

„Cine nu s-ar îndrăgosti de o asemenea doamnă şi n-ar fi nebun de fericit alături de ea?”, scrie un utilizator al reţelei Sina Weibo, o reţea din China asemănătoare Twitter.

Un al treilea a considerat că Peng Liyuan a fost „demnă”, afişând în acelaşi timp o „minte deschisă”.

Paltonul lui Peng a fost în mod special remarcat: la doar câteva ore după primele imagini de la ieşirea din avion, mai mulţi comercianţi ai site-ului gigant Taobao (echivalentul chinez al eBay şi Amazon) au scos la vânzare paltoane asemănătoare, prezentându-le drept „acelaşi croi ca cel al Primei Doamne”. Paltonul Primei Doamne a Chinei este oferit la preţuri cuprinse între 499 şi 10.000 de yuani (între 60 şi 1.200 de euro).

Toţi chinezii o cunosc pe Peng Liyuan, o soprană ridicată la gradul de general al armatei şi star timp de 25 de ani a Galei de Anul Nou de la televiziunea de stat, fiecare ediţie a emisiunii fiind urmărită de sute de milioane de telespectatori.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 49 minute
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 37 minute
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Rubio spune că zilele următoare vor arăta dacă Putin este serios în privinţa păcii în Ucraina

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că următoarele zile vor stabili cât de serios este preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la pacea din Ucraina, în timp ce oficialii americani se deplasează în Arabia Saudită pentru întâlniri cu

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 2 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 3 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°