La 54 de ani, cînd a ajuns domn, Matei Basarab se pregătea de înmormîntare. Pentru anul 1532, vîrsta lui era nu atît un record, cît un miracol. Să te strecori printre pneumonii și apendicite cu un asemenea noroc era curată magie. Prin urmare, chiar dacă în tinerețe Matei se arătase destul de năbădăios, acum, la etatea lui Matusalem, era blînd ca puful de rățușcă. Iar cînd a fost să dobîndească domnia, n-a omorît nici măcar o muscă. Din picturile lor, executate în manieră bizantină și atîrnate în sălile de complot, foștii domnitori se foiau de indignare. Obiceiul pămîntului cerea o baie de sînge preliminară. O vreme, candidatul la firman trebuia să omoare la grămadă.

Să înjunghie prieteni, să smulgă unghii și mărturisiri, să atîrne în șteang ba speranțe, ba boieri aliați care zîmbeau cu suspiciune. Matei Basarab s-a ținut departe de aceste orori comune. În loc să tragă sabia din teacă, el a tras galbenii din sipet. În loc să-și gîtuie rivalii, el l-a gîtuit pe sultan de emoție. În loc să escaladeze conflictul intern, el a escaladat grămada de nestemate revărsată la picioarele padișahului și a întrebat umil: "E destul, Luminăția Ta?".

Înalta Poartă a apreciat acest gen de alpinism și, după ce i-a urat noului domn să cucerească, în anii ce vin, piscuri tot mai înalte, l-a instalat pe tron în aceeași după-amiază.

Matei Basarab a lăsat războiul să cutreiere alte meleaguri și el s-a dedicat păcii. Nu știa cît mai avea de trăit la cei 54 de ani ai săi, așa că s-a pus pe încheiat tratate. A întărit pacea cu turcii, a făcut alianțe cu Sfîntul Imperiu Roman, cu Polonia, cu Gheorghe Rakoczi și cu Veneția. Violența a fost scoasă în afara legii, în sensul că, dacă agresai pe cineva, puteai fi, în mod legal, ucis. Peste tot se înstăpînise ordinea, iar natura întreagă conlucra la aspectul armonios al societății valahe. Călătorii occidentali care au traversat