Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Videanu, acuzat de Ponta în cazul Hidroelectrica

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 22 martie 2013 ·

Deciziile care au generat pierderi uriașe la Hidroelectrica au fost, însă, luate în special în mandatul ministrului Varujan Vosganian. În prelungirea contractelor păguboase, vina a fost transpartinică Sursa: VLAD STĂNESCU

Disputa dintre premierul Victor Ponta şi membrul PDL Adriean Videanu, referitoare la vinovaţii care au condus Hidroelectrica spre pierderi de milioane de lei, s-a revigorat. Cu probe. După ce miercuri prezentase într-o formă sintetică principalele cauze care au condus la pierderi de sute de milioane de lei companiei, în perioada 2009 – 2011, ieri, Corpul de Control al Guvernului a trimis presei şi câteva documente semnate de miniştrii Economiei de la acea vreme: Adriean Videanu şi Ion Ariton. Acestea includ în special decizii de achiziţie de energie de la companii de stat, precum Electrocentrale Deva, CET Paroşeni, la preţuri dezavantajoase pentru Hidroelectrica. Ulterior, energia era vândută la preţuri preferenţiale „băieţilor deştepţi”, de unde şi pierderile Hidroelectrica.

Raportul nu a vizat însă şi anul 2008, când au fost semnate multe din contractele cu „băieţii deştepţi”. Ministrul Economiei era atunci, ca şi acum, liberalul Varujan Vosganian. Guvernul a dat publicității documentele semnate de foștii miniștri ai Economiei, Ion Ariton și Adriean Videanu privind situația de la Hidroelectrica

Prelungirea contractelor

Informaţiile apărute în presă au demonstrat că, atunci când erau prelungite contractele, interesele au fost de fapt transpartinice. În august 2012, Hotnews a publicat un material privind modul în care se luau aceste decizii, prezentând o parte din procesul verbal al şedinţei CA al Hidro, din 26 aprilie 2010. Atunci, Tudor Şerban (preşedinte Hidro şi membru PDL) împreună cu Mihai David (membru CA şi membru PSD) alături de alte două membre ale CA Hidrolelctrica, au decis prelungirea contractului de export cu Ener

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 3 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum 57 minute
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum 44 minute
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

Când vine VARA în România? Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna iunie

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânal

Danemarca închiriază 300 de celule de închisoare în Kosovo. Parlamentul de la Pristina şi-a dat acordul

News.ro acum 2 ore
Parlamentul din Kosovo a aprobat joi un acord de închiriere a 300 de locuri într-una dintre închisorile sale către Danemarca, pentru o perioadă de 10 ani şi contra unei sume de 200 de milioane de euro, relatează AFP şi Reuters. Din 120 de deputaţi,

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Un nou cutremur în România, vineri dimineață

Gandul acum 7 minute
Un cutremur cu magnitudinea 2,2 s-a produs vineri dimineață în România, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs vineri, 24 mai, la ora 07:00, în zona Oltenia, județul Gorj, la adâncimea de 15,4

China a înconjurat Taiwanul pentru a-şi testa capacitatea de a „prelua puterea” asupra insulei

HotNews acum o ora
China a indicat vineri că manevrele militare în jurul Taiwanul început cu o zi în urmă au ca scop testarea capacităţii sale de „a prelua puterea” în insula autonomă, potrivit media de stat, relatează AFP și Agerpres. Un soldat al armatei taiwaneze p

Vremea

București
acum

21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°