Din 7 şi până pe 16 aprilie Trupa „Iosif Vulcan” a Teatrului Regina Maria va pleca în turneu cu cel mai de succes musical realizat în România, „Scripcarul pe Acoperiş” de Sholom Aleichem în regia artistică a lui Korcsmaros Gyorgy.
Actorii vor susţine spectacolul în Pitești, pe 7 aprilie la Teatrul „Al. Davila”, în București, pe 8 aprilie în Sala Operei Naționale, în Craiova, pe 9 aprilie la Teatrul Național „Marin Sorescu” şi în Cluj Napoca, pe 16 aprilie la Teatrul Național „Lucian Blaga”.
Biletele s-au pus în vânzare în reţeaua www.vreaubilet.ro (pentru primele trei locaţii), iar pentru spectacolul din Cluj-Napoca, biletele se vând în reţeaua www.biletmaster.ro.
Acestea pot fi achiziţionate şi de la Agenţiile de Bilete ale Teatrelor unde vor fi susţinute spectacolele.
Piesa istoriseşte câteva întâmplări din viaţa lăptarului Tevye, în efortul acestuia de a-şi menţine familia unită prin respectul tradiţiei atotputernice în comunitatea evreiască din satul rusesc Anatevka.
Spectacolul prezintă peste 60 de oameni care cântă și dansează pe scenă, acompaniați de o orchestră spectaculoasă: Hakeshet Klezmer Band, sub conducerea lui Ari Nagy Sandor.
„Scripcarul pe Acoperiş” a participat la trei festivaluri internaţionale a avut două nominalizări la Gala Premiilor UNITER 2012 şi două premii la Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier”.