Organizaţia Naţională Cercetaşii României – prin Centrul Local Bistriţa vă invită în data de 23.03.2013, de la ora 16.00, la Hotelul Coroana de Aur din Bistriţam unde copiii noştri vor prezenta impresii din taberele organizate în cadrul proiectului „O sansă europeana pentru copiii români”, din România şi din Austria.
În acest răstimp, zece copii vor gândi o scenetă pe o temă pe care o vor afla la începutul evenimentului. La finalul prezentărilor, sceneta va fi interpretata de autori. Publicul va fi format din 100 de copii din Năsăud, Josenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Tihna Bârgăului, Mureşenii Bârgăului, Tureac, Poiana Stampei şi Bistriţa, alături de părinţi si profesori. Am invitat toţi directorii şcolilor la care învaţă copiii noştri şi oficiali din Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa Năsăud. Sperăm să fie alături de noi, aşa cum ne dorim să faceţi şi dumneavoastră!
Începând cu ora 19.00 ne vom alătura activităţilor organizate de Primăria Bistriţa, în Centrul Istoric Bistriţa, cu ocazia Earth Hour 2013. Între 19.30- 20.30 voluntarii noştri vor realiza un bec uriaş din candele.
Vor fi prezenţi şi copii cu lampioane confecţionate la „Şcoala Verde”, din materiale reciclabile. Am pregătit 1.800 de gulguţe (cutiuţe confectionate din hartie in care vor fi puse lumânări aprinse) pentru a lumina Centrul Istoric al Bistritei. Cei care doresc sa facă mişcare sunt aşteptaţi între 20.00 şi 21.30 să pedaleze pentru “energie verde” pe “eco-bicicleta” în acorduri de muzică folk interpretată de tineri bistriţeni.
Despre “O şansă europeană pentru copiii români”
Proiectul “O şansă europeană pentru copiii români”, finantat din Fondul Social European al Uniunii Europene şi de Guvernul României, prin POSDRU, se deruleaza prin intermediul a şase organizaţii neguvernamentale – cinci din România şi una din străi