Meciul România-Ungaria se joacă acum, cu stadionul gol. Pline sunt casele şi crâşmele, de oameni şi steaguri. Ce steaguri flutură în crâşmele şi casele maghiarilor din Ardeal? O întrebare al cărei răspuns vi-l dă mai jos un maghiar ardelean: Tihamér Czika Cu puţin timp în urmă**, s-a terminat meciul de handbal din optimile de la Jocurile Olimpice. Au câştigat unguroaicele. Oare cu cine am ţinut noi, maghiarii din Ardeal? E o întrebare eternă. Şi probabil că nu există un răspuns simplu. Depinde de context, de regiune, de emoţii.
Şi la Paprika Rádió din Cluj a întrebat cineva ieri dimineaţă: deci până la urmă România sau Ungaria? Crainicul a putut să spună doar atât: fiecare să decidă personal.
Am crescut în Sf. Gheorghe, în Covasna, printre prieteni numai maghiari, şi m-am obişnuit că majoritatea lor ţinea cu oricine, dar nu cu românii. Iniţial mi s-a părut ciudat, pentru că în familia mea nu era o problemă să ţinem, de exemplu, la gimnastică sau la fotbal, cu România, dar cu timpul m-am obişnuit.
Urmărind câteva meciuri de fotbal, de handbal împreună cu prietenii, am constatat că nu numai că nu ţin cu românii, dar că, dacă adversara românilor ar fi Ţara Galilor, Kazahstan sau Angola, cu siguranţă că majoritatea prietenilor le va prefera pe acestea în detrimentul României. Mă întrebam aşa în sinea mea: dar ce treabă avem noi cu Angola sau cu Ţara Galilor? Sigur, răspunsul era clar: cu oricine, dar nu cu românii ăia urâţi. Acest fapt era şi este o expresie a naţionalismului maghiar din Ardeal, cu care eu nu eram de acord.
După ce m-am mutat din secuime, m-am întâlnit mult mai rar cu o astfel de atitudine. La Cluj, Oradea sau Braşov, Angola sau Kazahstan nu mai îndeplineau rolul de “maghiar de rezervă”.
Dar când e România cu Ungaria?
O problemă puţin mai complicată însă apare pentru noi toţi atunci când este un meci România-Ung