Despre David Buzgar am auzit pentru prima dată în lungile mele conversații cu Nicolae Marin, un bun prieten fugit în Germania în 1980, care ura din răsputeri comunismul. Viața lui aventuroasă, experiențele la limită, încăpățânarea de a reuși într-un spațiu străin, păstrându-și rădăcinile, ne-au determinat să scriem împreună o carte, La ruleta vieții. Florin Sicoie în dialog cu Nicolae Marin, apărută în anul 2010. Acolo, David Buzgar apare în grupul de exilați români, organizați în „Diaspora română“ a regretatului scriitor Victor Frunză, care s-a aflat, în anii ’980, la originea a numeroase proteste îndreptate împotriva Regimului Ceaușescu.

Dar David Buzgar n-a fost numai una din vocile exilului românesc. Împătimit de artă, după studii în metaloplastie și la Academia Populară de Artă din Timișoara, și-a cultivat vocația pentru sculptură în România, Germania și Spania, după ce s-a stabilit, în 1987, la Palma de Mallorca, în acel spațiu mediteranean deschis care se potrivește atât de bine sculpturii sale.

Rezultatul? Câteva sute de lucrări, prezentate în numeroase expoziții personale sau colective din Ungaria, Cehoslovacia, Germania, Elveția, SUA, Franța și Spania, cronici în importante publicații internaționale, semnate de critici de artă de prestigiu.

Sculpturile lui David Buzgar, realizate din bronz, oțel, piatră, lemn și rășină, uneori într-o manieră compozită, au farmecul nesfârșitei căutări, al încleștării cu materia, al experimentului avangardist. Mai mult decât atât, țelul artistului pare să fie o simplificare a formelor, o reducere a imaginii plastice la esență, o înțelegere a materialului ca personaj.

Și nicăieri nu poate fi mai bine perceput acest fenomen ca în cazul sculpturilor sale în care piatra se îmbină cu metalul, de la cele zoomorfe, modelate în forme paradoxale și violente, la cele antropomorfe, marcate de vibrația artei afri