Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întâlnire între prefect și membrii Asociației „Alba de Jos”. Gheorghe Feneşer: Holzindustrie este interesată de terenuri pentru culturi energetice

Publicat in Alba24, vineri 22 martie 2013 ·

Primăria municipiului Aiud a găzduit, miercuri, adunarea generală a Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară „Alba De Jos”, la care a fost invitat şi prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, care şi-a exprimat ferm intenţia de a sprijini activitatea acesteia. Au mai fost prezenți și cei 16 primari care fac parte din asociație.

Gheorghe Feneşer le-a spus celor prezenţi că, în urma unor discuţii cu reprezentanţii “Holzindustrie” Sebeş, „Alba de Jos” are posibilitatea de a lega parteneriate economice concrete cu societatea, care este interesată de suprafeţe mari de teren, pe care să poată amenaja culturi energetice. Mai exact, prefectul Gheorghe Feneşer le-a oferit posibilitatea primarilor din asociaţie să pună ei înşişi la dispoziţie terenuri de minimum 50 de hectare, pe care “Holzindustrie” ar putea amenaja acest tip de culturi, ce presupun plantarea unor arbori cu creştere rapidă şi putere calorică mare, de care societatea are nevoie pentru producerea energiei electrice. „Am vorbit cu cei de la Holzindustrie, care vă asigur că sunt deosebit de serioşi şi competenţi şi sunt interesaţi de aceste suprafeţe de teren pe care dumneavoastră le-aţi putea pune la dispoziţie. În altă ordine de idei, după cum ştiţi deja, dialogul pe care l-am avut cu Ambasada Chinei referitor la venirea aici a unor investitori chinezi este unul promiţător, mai ales că, pe , chinezii sunt cam singurii apţi să facă investiţii. Dat fiind interesul lor pentru agricultură, energie şi chiar industrie, cred că zona Aiud – Ocna Mureş răspunde foarte bine acestui interes al lor”, le-a spus prefectul Gheorghe Feneşer primarilor prezenţi la Aiud.

Preşedintele ADI „Alba de Jos”, primarul Mihai Horaţiu Josan, care de altfel este şi iniţiatorul acestui proiect, a subliniat faptul că microregiunile, aşa cum este şi ADI „Alba de Jos”, trebuie stimulate prin lege, o funcţio

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 44 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 46 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 54 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°