Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclusiv: Primarul Iașului și senatorul Florin Constantinescu s-au întâlnit ieri la Remar cu președintele grupului de firme GFR

Publicat in News Pascani, vineri 22 martie 2013 ·

Senatorul Florin Constantinescu, vicepreședinte al Senatului României însoțit de Gheorghe Nichita, primarul Iașului, au dat ieri curs unei invitații venite din partea conducerii societății Remar SA, parte componentă a Grupului Feroviar Român. Aceștia au fost așteptați la sediul unității de către Vasile Didilă – președintele grupului de firme GFR, Cătălin Cornea – directorul Remar SA și alți reprezentanți ai societății de la nivel local.

Întâlnirea a venit ca urmare a invitației adresate de conducerea Remar primarului Iașului și senatorului Florin Constantinescu de a vizita compania și de a vedea cum arată acum societatea.

”Pur și simplu a fost o promisiune respectată de domnul primar și de domnul senator de a ne vizita compania. Profitând de prezența dumnealor în Pașcani au dat curs invitației făcute de mine mai demult, de a vizita fabrica, de a lua act de specificul companiei și de retehnologizarea acesteia”, ne-a declarat Cătălin Cornea, directorul Remar SA.

Delegația a vizitat halele societății, a văzut ultimile produse realizate de societatea pășcăneană și au aflat din planurile de dezvoltare pentru următorii ani. Remar SA este în plină ascensiune pe piața românescă dar și în străinătate. În halele societății din Pașcani sunt modernizate tramvaiele RATP. Cei doi politicieni au dat curs invitație după conferința de alegeri care a avut loc în sala Casei Municipale de Cultură.

Citește și: Cinci pesediști locali s-au îngrămădit să îi ureze „La mulți ani!” lui Gheorghe Nichita. Vezi aici care sunt aceștia Circuit închis pentru Morga Spitalului Echipamente medicale înnoite la Spitalul Municipal de Urgență 1,3 candidați pe un loc la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Senatorul Florin Constantinescu, vicepreședinte al Senatului României însoțit de Gheorghe Nichita, primarul Iașului, au dat ieri curs unei invitații veni

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum o ora
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 17 minute
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Prima reacție a Chinei după ce SUA au bombardat instalațiile nucleare ale Iranului

HotNews acum 2 ore
China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează The Guardian. Într-un comunicat publicat pe X, Ministerul Afacerilor Externe din China a cerut un

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum o ora
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

Claudiu Târziu a lansat, la câteva săptămâni de la despărţirea de AUR, Acţiunea Conservatoare: Ne asumăm cu responsabilitate rolul de partid de opoziţie şi vom sancţiona dur fiecare derapaj al acestei coalitii trădătoare

News.ro acum o ora
Claudiu Târziu a lansat, sâmbătă, Acţiunea Conservatoare, la câteva săptămâni de la momentul la care anunţa că se desparte „definitiv” de AUR motivând că această alianţă „a fost înlocuită cu Partidul George Simion”. Târziu afirmă că noua formaţiune

Netanyahu, convorbire cu preşedintele american Donald Trump

Ziarul Financiar acum 50 minute
Guvernul israelian a publicat duminică o fotografie în care premierul Benjamin Netanyahu vorbeşte cu preşedintele american Donald Trump, informează Sky News. Israelul nu au precizat dacă fotografia a fost făcută înainte, în timpul sau după atacurile

JD Vance: Nu suntem în război cu Iranul, ci cu programul său nuclear

Mediafax acum 17 minute
„Nu suntem în război cu Iranul. Suntem în război cu programul nuclear al Iranului”, a declarat Vance. El a continuat spunând că SUA nu au niciun interes să trimită trupe americane pe terenul iranian. Decizia Statelor Unite de a ataca Iranul a provoc

Întâlnire la Moscova între Vladimir Putin și ministrul de Externe al Iranului. „E prietenul nostru”

HotNews acum 3 ore
Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă la Istanbul, că va merge astăzi la Moscova, pentru o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters. „Plecam în această după-amiaz

Academicianul Leon Dănăilă a murit. Avea 91 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Renumitul neurochirurg Leon Dănăilă a decedat, astăzi, 22 iunie 2025, la vârsta de 91 de ani. Academicianul a realizat în cariera sa peste 40.000 de intervenții chirurgicale pe creier. „Astăzi, medicina și neurochirurgia au pierdut unul dintre cei m

FOTO Captură impresionantă la frontiera cu Ucraina. Peste 500.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări

Ziua Constanta acum 6 ore
O echipă mixtă formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, care își desfășura activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, a identificat o sumă importantă de bani ascunsă în interiorul unor cartușe de țigări. O echipă mixtă for

Vremea

București
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

16°/26°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

17°/25°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

10°/28°
lun.

14°/28°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

12°/30°
lun.

13°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°