Bucureşti, 21 martie 2013: Conferinţa „Impactul modificărilor legislative privind aplicarea TVA şi a impozitului pe profit” organizată de Camera Naţională a reunit reprezentanţi ai autorităţilor publice, dl Dan Manolescu, Secretar de Stat, Ministerul Finanţelor Publice, dna Mariana Vizoli, Director, Direcţia de legislaţie în domeniul TVA, Ministerul Finanţelor Publice, dl Viorel Morărescu, Director General, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi dna Cristina Hudac, Tax Manager, Ernst & Young România şi numeroşi oameni de afaceri.
Ca reprezentant autorizat al mediului de afaceri din România, Sistemul Cameral este implicat în organizarea de întâlniri în care reprezentanţii Guvernului răspund întrebărilor oamenilor de afaceri.
“Interesul Sistemului Cameral este justificat şi de faptul că, cel puţin până la sfârşitul anului 2011, România excela printr-un nivel ridicat al fiscalităţii şi, implicit, un nivel ridicat al evaziunii fiscale, ceea ce se traducea prin prezenţa unei economii subterane estimată atunci la 41 miliarde de euro sau aproape de 30% din PIB, conform datelor Comisiei Europene”, a precizat Preşedintele CCI Ilfov, care a apreciat noile măsuri destinate să reducă povara fiscală de pe umerii firmelor din România.
În continuare, domnul Dan Manolescu, Secretar de Stat, Ministerul Finanţelor Publice, a prezentat cele mai importante măsuri fiscale de stimulare a creşterii economice, în special prin introducerea rezultatelor activităţilor de cercetare-dezvoltare. Răspunzând interesului manifestat de participanţi, Domnia Sa a vorbit despre proiectul ambiţios de simplificare şi actualizare a Codului Fiscal, conform normelor europene în vigoare, proiect care va fi lansat în dezbatere publică în această vară. Principala problemă a României o reprezintă viteza de modificare a legislaţiei, care o face greu accesibilă, a precizat Dl Dan Manole