Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistenţă financiară. Negocierile Cipru – Rusia au eşuat

Publicat in Ziua Veche, vineri 22 martie 2013 ·

Ministrul de finanţe cipriot Michael Sarris urmează să părăsească vineri Moscova, unde s-a aflat în ultimele două zile pentru a negocia o asistenţă financiară pentru ţara sa, dar pe care nu a reuşit să o obţină.

În cele două zile de negocieri, Michael Sarris nu a reuşit să obţină acordul Moscovei privind prelungirea unui credit mai vechi şi un nou pachet de asistenţă financiară au anunţat surse din cadrul delegaţiei cipriote. Discuţiile purtate cu ministrul rus de finanţe Anton Siluanov s-au încheiat fără niciun acord privind extinderea împrumutului de 2,5 miliarde de euro, a cărui scadenţă începe în 2016.

„Eu cred că nu putem obţine sprijinul pe care l-am fi dorit să-l primim”, a declarat Sarris, într-un interviu pentru Bloomberg. Acesta a adăugat că „trebuie să plecăm pentru că situaţia se agravează” acasă, deşi iniţial că nu va părăsi Moscova până când va ajunge la un acord cu partea rusă.

Ministrul rus Anton Siluanov a declarat că joi, 21 martie, a fost ultima rundă de negocieri cu partea cipriotă. În principal, propunerea delegaţiei cipriote a vizat crearea unei companii de stat, care să deţină active ale unor zăcăminte de gaze din apele insulei, şi posibilitatea ca investitorii ruşi să cumpere ulterior o parte din aceste active. Investitorii ruşi au examinat oferta, însă nu şi-au manifestat interesul, a mai spus Siluanov. O sursă de la Moscova, apropiată negocierilor ruso-cipriote, a declarat pentru Interfax că există puţine informaţii cu privire la zăcămintele de gaze din apele teritoriale ale insulei.

În acelaşi timp, conform Agerpres, Turcia a protestat deja în legătură cu posibilitatea ca Cipru să înceapă de unul singur exploatarea potenţialele zăcăminte de gaze din apele teritoriale ale insulei, insistând că resursele naturale aparţin deopotrivă comunităţii greceşti şi turce din insula mediteraneană. În Cipru, parlamentul a anunţat

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Australian Open. Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului

Mediafax acum 35 minute
Sorana Cârstea, aflată pe locul 72 în topul mondial, a întâlnit-o pe Elina Svitolina, locul 29. Svitolina s-a impus în două seturi, 6-4, 6-4. Turneul din Australia va ţine până pe 26 ianuarie. Cinci jucătoare de tenis din România au fost pe tabloul

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum o ora
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Diplomat rus: Rusia nu va ataca ţările NATO

News.ro acum 47 minute
Rusia nu va ataca ţările NATO şi nici nu plănuieşte astfel de măsuri agresive, a declarat un diplomat rus de rang înalt într-un interviu pentru Izvestia, potrivit TASS. "Relaţia dintre Rusia şi NATO nu doar că se află la cel mai coborât nivel de la

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 10 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Militarii nord-coreeni din Ucraina, instruiţi să se autodetoneze înainte de a fi capturaţi

Mediafax acum 35 minute
Soldaţii făceau parte din corpul de elită nord-coreean Storm Corps şi primiseră ordine stricte să se sinucidă în loc să fie capturaţi, a declarat parlamentarul Lee Seong-kweun după o informare din partea Serviciului Naţional de Informaţii din Seul,

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 8 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 12 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Nicuşor Dan consideră că președintele Klaus Iohannis trebuie să lămurească ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale. „Înclin să cred că a fost o influenţă a Rusiei”

HotNews acum 56 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că anularea scurtinului prezidențiale este un eşec al instituţiilor statului, referindu-se la serviciile secrete, Autoritatea Electorală Permanentă şi ANAF, iar preşedintele României, Klaus Iohan

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°