Ministrul Turismului, Maria Grapini, a fost prezentă ieri la Turda, mai precis la Salină, unde a efectuat o scurtă vizită la obiectivul turistic cel mai important al municipiului Turda.
Maria Grapini s-a declarat impresionată de ceea ce a văzut la Turda şi l-a felicitat pe directorul Ovidiu Mera. "Sunt foarte impresionată! Îi felicit pe cei care au avut iniţiativă şi am simţit că puneţi mult suflet. Ne ajută natura şi e bine că aţi valorificat-o", a spus Maria Grapini, care a fost însoţită în vizita sa de lideri ai partidului Conservator de la judeţ şi de pe plan local, printre aceştia aflându-se preşedintele PC Cluj Şerban Rădulescu, consilierul ministerial Avram Gal, deputatul Mircea Irimie, consilierul local Dorel Corpodean, Cristian Inţe şi alţii.
Maria Grapini s-a interesat şi de situaţia economică a societăţii care administrează Salina, iar în momentul în care a auzit cifrele raportate, a exclamat un "Bravo" la adresa directorului Ovidiu Mera.
Pe de altă parte, Maria Grapini a promis că Salina Turda va fi inclusă în pachetele turistice cu care România se va prezenta la diverse expoziţii şi i-a solicitat directorului Mera să facă un set de fotografii profesionale, pentru prezentare.
Ministrul Turismului, Maria Grapini, este aşteptată şi în cursul zilei de azi la Turda, mai precis după-amiază, când se va afla la cabinetul parlamentar al deputatului turdean Mircea Irimie.
Vezi secvenţe video de la vizita ministrului Maria Grapini la Salina Turda:
Ministrul Turismului, Maria Grapini, a fost prezentă ieri la Turda, mai precis la Salină, unde a efectuat o scurtă vizită la obiectivul turistic cel mai important al municipiului Turda.
Maria Grapini s-a declarat impresionată de ceea ce a văzut la Turda şi l-a felicitat pe directorul Ovidiu Mera. "Sunt foarte impresionată! Îi felicit pe cei care au av