Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minerii ameninţă cu greva

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 22 martie 2013 ·

Unii lideri de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) sunt de părere că este momentul ca angajaţii companiei să treacă la acţiuni de protest. Una dintre nemulţumirile sindicaliştilor o constituie creşterea salarială de 3% care, deocamdată, nu se reflectă de nici un fel în lefurile pe care ortacii le încasează lună de lună. Cu toate că li s-a promis o creştere salarială, nici până acum aceasta nu a ajuns în buzunarele celor peste 19.000 de angajaţi ai Complexului Energetic din Oltenia, cea mai mare companie din regiune şi una dintre cele mai mari din ţară, ca infrastructură şi număr de salariaţi. Lipsa unor bani în plus la leafă, perspectiva neîncasării în acest an a unor indemnizaţii şi prime, care până anul trecut erau plătite, îi determină pe tot mai mulţi mineri să nu mai semneze contractele individuale de muncă sau să se gândească de două ori înainte de a semna actele adiţionale.

Sindicatele, puse tot timpul în faţa faptului împlinit

Mulţi lideri mai vechi din minerit au recunoscut că sistemul minier şi energetic din Oltenia nu trece prin cea mai strălucită perioadă, însă sunt de părere că sindicatele au avut la ultima negociere a contractului colectiv de muncă şi au în continuare cea mai slabă prestaţie din 1990 încoace. După ce, la sfârşitul anului trecut, au ameninţat cu un protest anemic pentru ca sindicatele şi minerii să beneficieze în continuare de anumite facilităţi prin contractul colectiv de muncă, liderii au cedat, rând pe rând, şi au acceptat toate propunerile administraţiei. Administraţia a anunţat recent că anul acesta anumite prime şi beneficii nu vor putea fi plătite. De asemenea, nici cota de energie şi de cărbune nu va mai fi încasată în cuantumul de până acum. Minerii nu ştiu nici acum sigur când vor fi reluate vânzările de energie şi când va reveni producţia de cărbune măcar la nivelul celei de anul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Informări publice - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 21 minute
Aqua Blue Developer SRL anunţă, cu data de 01.08.2025, începerea lucrărilor de construire pentru proiectul situat în jud. Braşov, loc. Tărlungeni, Str. Meşterul Manole, nr. 27, în baza Autorizaţiei de Construire nr. 128 din 05.06.2025, emisă de Prim

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 10 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°