În 2005, după ce s-a instalat la Cotroceni, Băsescu îi repeta lui Adrian Năstase, căruia îi promisese că-l va băga în pușcărie, celebra zicere: ”Adriane nici nu știi cât de mic începi să fii!”. Și Adrian a început să se micșoreze, de atunci. Marele lider al PSD, eminența cenușie a partidului format din comuniști și securiști ciorditori, ai căror învățăcei conduc azi partidul, începea să aibă probleme cu justiția. După aproape opt ani de la pierderea puterii absolute, simbolul corupției din România intra la închisoare, pentru o găinărie, amintindu-ne de soarta lui Al Capone. Practic, ceea ce a făcut Năstase - șantaj prin folosirea instituțiilor statului cu scopul de a aduce bani la partid – fac toți liderii de partid și de filiale de partid din România. Greșeala fostului premier e că a făcut acte pe bani, deci traseul acestora a putut fi urmărit ușor de incompetenții procurori români.

Adrian Năstase este cel care l-a adus în viața noastră pe Traian Băsescu. Dacă Năstase nu s-ar fi îmbolnăvit de putere, dacă banii nu i-ar fi luat mințile, dacă ar fi avut lângă el o femeie care să-l tempereze, nu să-i alimenteze delirul, dacă nu ar fi instituționalizat corupția și nu i-ar fi lăsat pe baroni să fie mai presus de lege, atunci românii nu ar fi văzut salvarea în persoana unui marinar șmecheraș, al cărui singur mesaj a fost lupta împotriva sistemului corupt al lui Năstase. În 2004, în noaptea în care s-a anunțat victoria lui Băsescu, am plâns de bucurie. Alergat, amenințat, batjocorit ca jurnalist de sistemul lui Adrian Năstase, reprezentat la Ploiești de Mircea Cosma, mă bucuram că am scăpat de partidul-stat, cel care își subordonase aproape toată presa locală, care păpa liniștită de la țâța PSD. În 2012, după un proces greu, cum sunt toate procesele în care infractorii sunt iscusiți și-și permit avocați buni, Năstase devenea suficient de mic încât să încapă într-