Reprezentanţii grupului de tineri care au protestat, joi, la inaugurarea Salonului de Carte de la Paris, au explicat că demersul lor a fost un "performance" - pe care l-au numit "Dansul măştilor" - prin care au încercat să marcheze absenţa de la eveniment a "unor mari nume din literatura română".
Contactaţi, vineri, de MEDIAFAX, reprezentanţii grupului care se autointitulează "ICR OFFF" au spus că nu doresc să îşi dezvăluie identitatea, pentru a nu da naştere unor "orgolii sau eroi".
"Aşadar, rămânem un grup de artişti români de la Paris. Nu numele, ci acţiunile noastre sunt importante. În jurul nostru sunt sute de alţi oameni care gândesc ca noi. De aceea, cel mai important acum este cauza pe care o susţinem. E momentul să facem ceva. Acţiunile noastre vorbesc nu doar pentru noi, ci în numele tuturor care lucrează în cultură şi pentru cultura română de oriunde", au spus aceştia pentru MEDIAFAX.
"Performance-ul" "ICR OFFF", care a avut loc joi seară la inaugurarea Salonului de Carte de la Paris, a avut-o ca invitată pe artista de origine japoneză Azusa Kurokawa, care, "împreună cu artiştii români de la Paris şi alţi tineri susţinători ai «ICR OFFF» din Franţa şi Germania, au ocupat scena pavilionului românesc pentru a oferi un moment artistic publicului aflat la deschiderea salonului".
"Dincolo de gestul artistic, «ICR OFFF» a marcat astfel absenţa unor mari nume din literatura română contemporană la Salonul Cărţii de la Paris, unde România este ţara invitată de onoare anul acesta", au spus reprezentanţii grupului.
Aceştia au adăugat că au fost întrerupţi cu brutalitate de forţele de ordine. "Artiştii au fost îndepărtaţi de standul României şi blocaţi de securitate timp de aproape o oră, după care au fost invitaţi să părăsească salonul", au spus membrii grupului de manifestanţi, care susţin că au din ce în ce mai multă susţinere. "A