Horea Hodisan, un tânăr de 21 de ani care are un handicap la ambele mâini, şi-a luat inima in dinţi şi a venit pentru a doua oară la Românii au talent.
Băiatul dansează de câţiva ani, dar s-a confruntat mereu cu păreri negative, din cauza handicapului său. Acum câţiva ani, el a fost respins şi de la "Românii au talent", deoarece nu a venit cu un moment pregătit suficient de bine.
Acest lucru nu l-a descurajat, ci din contra. Horea a muncit mult şi, în această seară, a venit hotărât să-i convingă pe Andra, pe Mihai şi pe Andi, că merită o şansă.
Şi a primit-o. În pofida diformităţilor mâinilor, el a reuşit să danseze foarte bine, şi a primit trei de "da"
"Mi-a plăcut foarte mult cum ai dansat, nu mai ştiu ce ai făcut in alţi ani, dar astăzi mi-a plăcut", i-a spus Andra.
Cu ochii in lacrimi, Horea a părăsit scena Românii au talent, convins fiind că acest moment îi va schimba viaţa. "Cred că viaţa mea se va schimba şi că ăsta este un pas inainte", a spus el, emoţionat.
C.V.
vezi comentariile