Economia socială prinde tot mai mult contur la Iaşi. Centrul Naţional de Economie Socială, investiţie a Fundaţiei „Alături de Voi” România, va fi evaluat în cursul zilei de astăzi de către 27 de reprezentanţi ai diferitelor instituţii şi organizaţii din domeniul incluziunii sociale din întreaga ţară, în cadrul unei vizite de studiu. „Evenimentul doreşte să prezinte realizările Centrului, model de bună practică în ceea ce priveşte dezvoltarea economiei sociale.
Construit în perioada 2011 – 2012, prin proiectul «Alianţa pentru dezvoltarea economiei sociale», Centrul este o investiţie de aproximativ jumătate de milion de euro”, au precizat reprezentanţii ADV. Clădirea găzduieşte una din cele trei unităţi protejate autorizate Util Deco, în care au fost create 35 de locuri de muncă pentru persoane cu dizabilităţi, precum şi şapte ateliere cu specific de legătorie manuală şi arhivare documente, calculatoare, serigrafie, centru de multiplicare, croitorie, artizanat, pictură. Tot aici, anual, peste 80 de tineri ieşeni cu dizabilităţi sau HIV/ SIDA învaţă o meserie. Toate produsele şi serviciile realizate de aceştia pot fi vizualizate pe magazinul on-line www.utildeco.ro.
Economia socială prinde tot mai mult contur la Iaşi. Centrul Naţional de Economie Socială, investiţie a Fundaţiei „Alături de Voi” România, va fi evaluat în cursul zilei de astăzi de către 27 de reprezentanţi ai diferitelor instituţii şi organizaţii din domeniul incluziunii sociale din întreaga ţară, în cadrul unei vizite de studiu. „Evenimentul doreşte să prezinte realizările Centrului, model de bună practică în ceea ce priveşte dezvoltarea economiei sociale.
Construit în perioada 2011 – 2012, prin proiectul «Alianţa pentru dezvoltarea economiei sociale», Centrul este o investiţie de aproximativ jumătate de milion de euro”, au precizat reprezentanţii ADV. Clădirea găzduieşte una din cele