Reprezentanţii filialei mureşene a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România s-au întrunit aseară pentru a-şi alege noul preşedinte. În urma votului, noul lider al UDMR Mureş a fost desemnat candidatul Brassai Attila.
Brassai îl înlocuieşte pe veteranul Kelemen Attila în funcţia de conducere a UDMR Mureş, acesta declarând în dese rânduri că ”a venit timpul să se retragă şi să lase pe cineva mai tânăr să se ocupe de destinele filialei”. Victoria lui Brassai a fost una concludentă, cu 206 de voturi în favoarea sa din totalul de 215 voturi exprimate la adunarea generală judeţeană a UDMR Mureş. Brassai Zsombor este noul şef al organizaţiei mureşene a UDMR pentru următorii patru ani.
Una din principalele misiuni ale noului lider al UDMR Mureş va fi recâştigarea Consiliului Judeţean şi atragerea electoratului maghiar către Uniune, în condiţiile în care celelalte partide maghiare din judeţ au ”furat” o parte din electoratul clasic şi etnic al UDMR la ultimele alegeri locale şi parlamentare.
Dorinţa de reorganizare a filialei UDMR Mureş a apărut încă de anul trecut, în vară, când mai marii partidului au decis că este nevoie de o schimbare, pentru bunul mers al Uniunii, Târgu-Mureşul fiind considerat unul din oraşele importante din punctul de vedere al UDMR-ului.
După alegerile parlamentare, în urma cărora nu s-au obţinut rezultatele scontate din cauza absenteismului, era clar că vor avea loc schimbări în cadrul partidului. ”Unde rezultatele sunt bune, recunoaştem munca, iar unde rezultatele sunt atât de proaste ca la Târgu-Mureş, acolo unde conducerea UDMR trebuia să plece de ieri şi nu de mâine!”, spunea Marko Bela după alegerile parlamentare din decembrie anul trecut.