Încă de cînd a fost înlocuită conducerea Institutului Cultural Român, se profilau lucruri urîte. Nu-mi aduc eu aminte cîte s-au întîmplat în decursul a mai puţin de un an – de la demiterea fără explicaţii a directorilor unor ICR-uri din lume pînă la înfiinţarea unor fanteziste ICR-uri locale, care urmau să decopere tinere talente neexploatate, în locuri precum Tîrgu-Jiu sau Baia Mare.
Pe domnul Marga nu l-au oprit din acţiunile sale păguboase nici protestele unor intelectuali europeni de anvergură, precum Adam Michnik, Herta Müller sau Tomas Tranströmer, aşa că de ce l-ar fi oprit protestele unor ghibirdici de România? Chiar dacă daunele produse prestigiului cucerit de ICR în lume în ultimii ani vor fi greu de cuantificat. (Apropo, chiar crede cineva că a-i trata cu ţîfnă pe Michnik, Müller şi alţii asemenea lor e un gest ce atrage simpatia intelectualităţii europene?)
Nu ştiu dacă domnului Marga îi pasă. După felul în care s-a comportat încă de la începuturile mandatului său (şi despre care am scris anul trecut în Suplimentul de cultură), nu cred. Îl deranjează însă orice formă de opoziţie şi reacţionează violent. Îi place să facă lucrurile aşa cum are el chef. Ştie. Vede. Nu greşeşte. Nu acceptă opoziţie. Seamănă mai degrabă cu un politician decît cu un om de cultură. Iar tiparul e vechi, l-am trăit pe pielea noastră destulă vreme. Vorba proverbului: “Dacă-i dai nas lui Ivan, el se suie pe divan”. Ceea ce a şi făcut.
Între timp lucrurile s-au precipitat. Radu Vancu a iniţiat luna trecută o petiţie, “Adio, ICR!”, pe care a înaintat-o Senatului României. Cîţiva dintre intelectualii importanţi ai României au anunţat că nu vor participa la Salonul de Carte de la Paris, care – e bine să nu uităm! – are România ca invitat de onoare graţie eforturilor fostei echipe ICR de acolo, pe care dl Marga, desigur, a schimbat-o. Ca să vină “ai noştri”! Un interv