Maghiarii şi românii din Transilvania nu ard steaguri şi nu urmăresc conflicte. Se căsătoresc, se împrietenesc şi se susţin. Lumea lor nu ţine cont de etnie

Departe de orice conflicte induse în memoria colectivă de interese politice sau întreţinute de ieşiri în decor extremiste sau xenofobe, mai mult sau mai puţin exagerate, românii şi maghiarii trăiesc în comuniune, în Transilvania. ProSport vă prezintă viaţa reală din satele şi oraşele unde populaţia este împărţită, unde românii au învăţat maghiara şi maghiarii se consideră români. Nimeni nu dă foc la steaguri ale celor două ţări, iar conflictele nu există.

Am ales să mergem în judeţul Mureş pentru simplul fapt că aici trăieşte a doua cea mai mare comunitate de etnici maghiari, din România. Aproape 200.000 de oameni s-au declarat maghiari, la ultimul recensământ. Sunt sate în care procentul locuitorilor de orgine maghiară ajunge la 99 la sută. Aici, meciul Ungaria–România nu trezeşte nicidecum conflicte mai mari decât câteva ironii aruncate la o bere, pe o terasă, între nişte vecini.

Copiii îl copiază pe Rusescu, nu pe Dzsudzsak

Ajungem în Luduş sau Marosludas, după plăcuţa bilingvă de la intrarea în localitate. Oprim la Şcoala Generală din centrul oraşului. E pauza mare, prilej pentru cei mai mulţi dintre copii să organizeze în grabă o miuţă. Români, maghiari, rromi, cu toţii se visează fotbalişti. Visul le este oprit brusc însă de clopoţelul care sună mai tăios decât un fluier de arbitru. Directorul adjunct Enyedi Mihai are oră de educaţie fizică. E o şcoală unde fotbalul e la mare preţ. Profesorul de sport ne povesteşte imediat că a dat un jucător echipei naţionale. Culmea, tot de etnie maghiară. „Avem şi clasă de fotbal. Aici a crescut Laszlo Sepsi, până în clasa a şasea“, povesteşte Enyedi. Copii se bucură când aud că genuflexiunile şi „mersul pit