„De la primărie-n sus,

Toate lămpile s-au stins

Numai la gagica mea

Arde lampa ca şi-o stea.”

„Cântic de mahala”*

Dacă în partea de sud mahalaua „Sf. Gheorghe” se învecina, aşa cum am văzut, cu, hai să-i zicem „cartierul” Mimiu, la est, era mărginită de mahalaua „Sf. Pantelimon”, la nord, de alte două mahalale „centrale”, „Sf. Ioan” şi „Sf. Împăraţi”, iar la vest, de „Sf. Treime”.

Aşadar, graniţele imaginare ale mahalalei copilăriei mele ar fi cam acestea: în partea de sud, calea ferată Bucureşti-Ploieşti, la dreapta (privind faţa gării) până în dreptul intersecţiei cu fosta stradă a Grădinarilor (ex-C. A. Rosetti, actuala Bobâlna), apoi în stânga, trecând de str. Jianu(lui) fostă Panait Boiciu şi capătul Bulevardului Independenţei, la intersecţia cu Calea Bucureşti (astăzi str. Democraţiei), mai departe „urcând” spre centru pe aceasta (dar fără s-o includă), lăsând Piaţa Anton în spate, ajungând la o altă intersecţie, cu str. Sf. Voievozi de odinioară, devenită Ştefan cel Mare, apoi urmând str. I. A. Bassarabescu şi ajungând în partea de nord, la intersecţia străzii Gh. Lazăr cu Bd. Independenţei. Plecând apoi, pentru a închide arealul nostru virtual, din sud, de unde l-am început, de la capătul străzii Bobâlna, parcurgând-o până la intersecţia cu strada Rahovei (fostă Pitagora, în zona în care este amplasat şi astăzi bustul fostului primar Radu Stanian), până la întâlnirea, în stânga, cu celebra Rudului (ex- B. Delavrancea), apoi ţinând pe aceasta până în dreptul numitei Plăieşilor, şi luând-o pe Gabriel Peri (azi Maramureş) până la intersecţia cu Bd. Independenţei.

Cam aceasta era una dintre cele mai mari mahalale ale Ploieştiului care, aşa cum îşi amintea şi bunica despre ce auzise de la bătrânii ei – fără să-mi dea şi alte amănunte lămuritoare – că la începuturile ei i se mai spunea „Căpitan Pârvu”. De unde până unde numel