În 1999 Editura Nemira arăta publicului românesc o latură mai puţin cunoscută a savantului Ioan Petru Culianu.

După ce se traduseseră lucrările sale de referinţă în domeniul istoriei religiilor (Eros şi magie în Renaştere, Gnozele dualiste ale Occidentului, Experienţe ale extazului), apăreau atunci textele gazetăreşti şi câteva interviuri ale discipolului eliadian, puse sub titlul unui text mai vechi al acestuia, din 1987: Păcatul împotriva spiritului. Volumul a fost reeditat în cadrul seriei Culianu de la Polirom, în 2005, şi a fost reluat acum, în 2013, cu tot cu cele trei completări edificatorii faţă de ediţia din 1999: articolul Ofensa rasistă (un fel de analiză a logicii opresiunii), interviul cu Mauro Martini despre liderul Saddam Hussein şi varianta integrală a interviului acordat Gabrielei Adameşteanu în decembrie 1990, la Chicago.

Antologia îngrijită de Tereza Culianu-Petrescu încearcă să cuprindă, prin „ieşirile” extra- ştiinţifice ale lui Culianu, imaginea întreagă a atitudinilor sale publice. În ansamblu, avem un mozaic de registre, cu luări de poziţie în legătură cu scena politică din România acelor ani, elogii ale unor personalităţi (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Moshe Idel, Umberto Eco, Elie Wiesel), critici ale extremismului legionar interbelic, recenzii de carte, povestiri-parabolă. Sunt de amintit şi textele in memoriam, semnate de intelectuali care l-au cunoscut pe Culianu, sub o formă sau alta: Şerban Anghelescu, Dana Şişmanian, Radu Portocală, Dan Laurenţiu, Dorin Tudoran şi Vladimir Tismăneanu. Aş vrea să remarc, din toate, o singură direcţie, pentru a evidenţia necesitatea reeditării volumului. E vorba de apertura istorică a multora dintre opiniile exprimate de Culianu, îndeosebi în textele publicate în săptămânalul new-yorkez „Lumea liberă românească”, sub rubrica „Scoptophilia”, între 1989-1990. Veridicitatea acestor opinii