Magistraţii Curţii de Apel Braşov au rămas în pronunţare după ce au judecat, ieri, recursul procurorilor DIICOT Braşov împotriva deciziei Tribunalului Braşov, din luna decembrie 2012, care a hotărât reîntoarcerea la DIICOT a dosarului în care este urmărit penal Sorin Blejnar, pentru refacerea urmăririi penale aşa cum a cerut fostul şef al ANAF.
Blejnar a cerut judecătorilor Tribunalului Braşov, pe rolul căruia se află dosarul în care este cercetat fostul şef al ANAF alături de alţi 17 inculpaţi, reîntoarcerea la DIICOT, precizând că nu sunt documente relevante în dosarul de urmărire penală în care să fie descrise faptele de care este acuzat. Prezent, ieri, în sala de şedinţă, Sorin Blejnar a declarat la ieşire că „s-a îndeplinit procedura” şi că în scurt timp o să se dovedească faptul că nu are nici o implicare în acest dosar şi că este nevinovat.
„Acele probe audio erau nişte discuţii între diverse persoane, din nou o încălcare a dreptului meu de apărare.Au făcut referire la acele înregistrări, dar nu mi le-au pus la dispoziţie. Vorbeau două persoane în anul 2008 despre mine, când eu nici nu eram şef al ANAF, vă spun cu exactitate. Cât este incompetenţă la acest procuror care a instrumentat dosarul şi cât este rea credinţă o să aflăm în zilele următoare. Niciodată nu am blocat vreun control”, a declarat Sorin Blejnar.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov au dispus, în 1 august 2012, începerea urmăririi penale faţă de Sorin Blejnar şi Codruţ Marta, pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală. Membrii grupării sprijinite de Blejnar şi Marta ar fi iniţiat un amplu mecanism evazionist pentru a nu plăti accize pentru aproximativ 5.000 tone de motorină achiziţionate în regim suspensiv şi comercializate pe piaţa internă.
În acest mod, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 10,5 milioan