În urmă cu vreo lună, când în Marea Britanie se declanşa scandalul cărnii de cal şi în care România fusese acuzată - pe nedrept, după cum s-a dovedit ulterior -, autorităţile române au răspuns destul de prompt. S-au făcut verificări, s-a analizat problema şi s-a dovedit că nu la noi era calul transformat în vită.

Dar, totuşi, România parcă prea pozase în fata mare a Europei în privinţa neregulilor din industria alimentară. Era totul prea bine ca să fie şi adevărat, în timp ce prin mai toate ţările UE scandalurile se ţineau lanţ.

N-a durat mult şi s-a demonstrat că, dacă n-am exportat noi carne de cal vopsită, în schimb se folosea din greu pentru consumul intern. Aşa că micii cu carne de cal au devenit în perioada următoare la ordinea zilei pe piaţa internă. Şi bine ar fi să fie doar de cal. Nu de alta, dar, realist cum îl ştim, românul se gândeşte la orice patruped care poate fi tocat şi amestecat cu altă carne.

Scandalul laptelui contaminat cu aflatoxină a picat exact în acest context al unei suspiciuni generalizate şi exagerate. Nici nu a mai contat ce înseamnă aflatoxina, ce cantitate s-a descoperit în lapte, în care anume lapte şi cât de nepericuloasă este această substanţă pentru om. Consumatorul, odată ce s-a fript cu mici, suflă şi-n iaurt. Atât de tare, încât fermierii de prin multe zone ale ţării sunt la un pas de colaps, fiind nevoiţi să arunce laptele pe câmp, pentru că nimeni nu-l mai vrea. Nici procesatorii, nici consumatorii.

Ei bine, de data aceasta, autorităţile au gestionat situaţia dezastruos. Au declanşat o alarmă stridentă şi inutilă, au bătut laptele pe toate părţile, au analizat situaţia vreo săptămână şi au creat panică în rândul populaţiei, ceea ce s-a dovedit a fi mult mai toxic decât aflatoxina însăşi. Ministerul Agriculturii şi ANSVSA nu au ştiut să tempereze lucrurile, să acţioneze punctual