E 29 septembrie, ziua Boierului. Am să-i cumpăr o scoică uriaşă, sidefie şi colţuroasă, cu buze roşii, cărnoase, răsfrânte şi miezul neted, adânc şi sonor.
Cu această imagine precisă în minte mă duc, pentru prima oară, la talciocul evreiesc pe strada Stelea Spătaru nr. 31 A, o strada cotigită din Hristo Botev, cam prin spatele Colţei. O curte mare, pustie şi în fundul ei o clădire înaltă şi îngustă, trei trepte, o uşă. Intru. Un culoar întunecos cu şapte, opt lustre atârnate aiurea în tavan, în stânga o lumină difuză şi nişte glasuri:
- Ba pardon, Schechter a plecat de abia în 64, Sami şi Milu Segal din Botoşani mai întâi! Doi domni vârstnici cu vestoanele pe umeri, aşezaţi pe scaune desperecheate povestesc cu un al treilea, înalt, cărunt şi năsos, tolănit într-un fotoliu de mătase stacojie cu lemn aurit .
- Doamna? se ridică, deferent, năsosul.
- Caut o scoică uriaşă cu buze răsfrânte.
- Regret, nu ţinem. Dar uitaţi-vă împrejur, poate găsiţi altceva să vă placă.
Împrejur un decor suprarealist, tablouri, cutii de carton cu dantele cocoloşite, pe rafturi vrafuri de pături pestriţe şi cearceafuri împăturite, zeci de solniţe din sticlă, duble cu lăcaşul pentru scobitori, aliniate în rând cu zeci de răzătoare de mere în formă de peşte, ceşcuţe de cafea în toate culorile şi mărimile fără farfurioare (o lege absurdă condamnă la pieire farfurioarele înaintea ceşcuţelor) teancuri de farfurii de faianţă, porţelan şi ceramică, adânci şi întinse amestecate, de pe un dulap şapte maşini de tocat se holbează la mine ca şapte pisici aşezate, cu coada în sus, un sertar de lemn plin cu tacâmuri coclite de alpaca, legate câte nouă, câte unsprezece, câte cinci, un evantai de ebonită… De fiecare obiect atârnă o bucăţică de carton cafeniu cu o cifră.
- Ia ti uită, Madam Lupu-Wolf, bonjur, bonjur, ai mai venit şi mata pi la club?
- Ce
