Săptămâna trecută, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, s-a deschis expoziţia de sculptură Alexandru Gheorghiţă, care poate fi văzută până la 6 aprilie. Cu acel prilej a fost lansat şi albumul de sculptură Alexandru Gheorghiţă.
Atelierul de senectute al sculptorului Alexandru Gheorghiţă (n. 1931) a devenit un neastâmpărat teatru plastic. Distribuţia de personaje provine din poetica cuplului şi din legendele lumii, iar recuzită din „fântâneaua“ memoriei personale, cea cu forme ale arhaicului rural. De dimensiuni cordiale, dar apt proporţionate pentru ridicări mari de scară, sunt arătări bine finisate, preponderent în lemn, cu poleiri colorate sau alburii. Sensibilitatea maturată de înţelepciune umanizeză obiectele utilitare ţărăneşti. Naşte familii de forme mitic-simbolice care animă articulări constructive de volumetrie postbrâncuşiană. Fabula sapienţială induce antropomorful în cele mai domestice înâlniri de forme.
De peste un deceniu, Gheorghiţă lucrează în atelierul casnic, aflat între două curţi-grădină. Se mişcă printre acareturile gospodăreşti ale clanului de cinci artişti, dar şi printre viţe, ghivece cu cactuşi, minunate colecţii etnografice şi nepoţeii din strada Polonă. De-a lungul susţinutei cariere, primul atelier, cel mare, din str. Pangratti, comun cu soţia sa, sculptoriţa Geta Caragiu, a livrat destule proiecte monumentale (ecvestra Mihai Viteazu, monumentul Pârvan, compoziţia Înşir-te mărgărite, portretele de for public: Ştefan cel Mare sau Coşbuc). Gheorghiţă a fost invitat în 1968 la Academia Vannucci de la Perugia, a onorat Bienala veneţiană în 1978 şi a participat constant la expoziţii internaţionale, din 1961până la Sevilla lui 1993. În primele decenii de creaţie i s-au atribuit stilistic metafore ale pădurii gotice, prin amploarea dendrologică a arcuirilor sale în piatră sau lemn. Prin modelarea şi şlefuirea pe selă a g
