Tricolorii au primit gol la o faza fixa
După prima treime a campaniei de calificare din grupa D pentru Cupa Mondială, se pot trage trei concluzii importante: 1. Olanda este principala favorită la calificarea directă, victoriile obţinute la scor pe terenul principalelor urmăritoare, 4-1 la Budapesta şi Bucureşti, fiind dovezi incontestabile; 2. Turcia a pierdut startul în lupta pentru baraj; 3. Bătălia principală pentru locul II în grupă se dă între Ungaria şi România. Fireşte că, mai este mult de furcă până în noiembrie, se pot întâmpla o sumedenie de lucruri, chiar şi în privinţa Olandei sau Turciei, dar, în principiu, punctul 3 de mai sus este valabil, iar meciul care se dispută în seara aceasta pe stadionul "Puskas Ferenc" (fost "Nepstadion") din capitala Ungariei are o importanţă imensă. Egalitatea din clasament între maghiari şi români este cât se poate de sensibilă, Ungaria fiind în faţă doar datorită unui gol marcat în plus.
Min. 4: primul corner aparţine României
Min 7: un şut de la distanţă Pinter, de puţin pe lângă poartă
Min 9: Pintilii, voleu ratat de puţin
1-0, min. 16: lovitură liberă execută de pe stânga, Vanczak înaintează printre fundaşii români şi înscrie cu capul;
min. 17: Mutu se bâlbâie într-o poziţie excelentă
min. 18: şutul lui Dzsudzsak este aproape de gol, Tamaş salvează în corner
Echipele de start
Ungaria: Kiraly - Vanczak, Meszaros, Korcsmar, Kadar - Koman, Pinter, Hajnal, Dzsudzsak - Szabics, Szalai. Selecţioner: Sandor Egervari.
România: Tătăruşanu - Tamaş, Chiricheş, Goian, Radu - Bourceanu, Pintilii - Torje, Grozav, Stancu - Mutu. Selecţioner: Victor Piţurcă.
Arbitru: Wolfgang Stark (Germania).
Tricolorii au primit gol la o faza fixa
După prima treime a campaniei de calificare din grupa