Am citit ieri într-un tabloid despre o maimuță aleatoare că a reușit “să se impună pe piața muzicală atît prin timbrul vocal, cît și prin formele apetisante”. Și mi-am dat seama că am înțeles complet greșit muzica. Ascultam albume întregi fără să mă întreb dacă artiștii au forme apetisante. Așa că e vremea să analizăm niște dudui care poate au ureche muzicală, dar corp sigur nu. Deși pentru o lingură de ciorbă, toți jurnaliștii de tabloid le elogiază aspectul în articole stufoase. Dar haideți să nu ne luăm după ei și să ne ascultăm instinctele de bărbați.

Inna: Mereu, cînd văd trupul Innei, mă sensibilizez tot. Pentru că și eu aveam hamster cînd eram mic, și amintirile mă răvășesc. Doar că erau anii ‘90. Eu nu aveam bani de aparat digital, să îmi fotografiez hamsterul, cum face impresarul Innei. Și cu siguranță nu era Photoshop-ul atît de avansat încît să pot să fac, cu el, un hamster să pară om. Chiar dacă aveam mult timp liber, copil fiind, mi-l ocupam cu lucruri mai interesante. Sînt sigur că toți jurnaliștii plătiți să scrie despre cît e ea de sexy nu au văzut-o niciodată în realitate. E foarte ușor să nu o observi decît atunci cînd e prea tîrziu și te-ai împiedicat de ea. Exact ca pragul de la ușă.

Cristina Spătar: Cristina este regina R&B. Nu știu cine i-a dat titlul ăsta, că nu eram acolo. Probabil niște băieți într-o scară de bloc. Ca să se simtă și ea bine, nu numai ei. I-au făcut un compliment. Că bani oricum nu aveau. Poate nu sînt destul de monarhist, dar sincer, nu am auzit în viața mea o melodie de Cristina Spătar. Iar muzical, nici fața ei nu mă impresionează. Arată de parcă nu a învățat cum se deschide corect o ușă și tot s-a lovit cu ea peste frunte pînă i s-au depărtat ochii. Aș asculta-o doar cu lumina stinsă.

Andreea Bănică: Dacă Andreea Bănică ar fi fost un bărbat care și-a dat seama că este o femeie blocată într-un trup d