Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de medicamente au fost introduse în UE din 2007, dar niciunul în România

Publicat in Adevarul, vineri 22 martie 2013 ·

Din cele 64 de medicamente aprobate pentru comercializare în Uniunea Europeană din 2007 şi până în prezent, niciunul este disponibil în România, atrage atenţia Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.

Media de aşteptare a accesului la medicamente noi în România este de şase ani, durată care ne situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană la încă un capitol. Bolnavii din Marea Britanie şi din Germania beneficiază de medicamentele noi imediat ce sunt aprobate de autorităţile europene.

Un raport al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), prezentat la Mediafax Talks, arată că din cele 64 de medicamente aprobate în total în UE în ultimii 6 ani, Bulgaria are deja 50%, Slovacia 88% şi Germania 91%. De altfel, în România se aşteaptă compensarea pentru 140 de medicamente.Protocol între ARPIM şi Ministerul Sănătăţii

Ieri, Ministerul Sănătăţii şi ARPIM au semnat un protocol care are ca principal obiectiv garantarea accesului pacienţilor la tratamente în anul 2013. Acesta se va materializa printr-un memorandum în cursul lunii aprilie, care să reprezinte un angajament din partea ambelor părţi.

Protocolul abordează principalele problematici ale industriei farmaceutice inovative în România: directiva plăţilor întârziate, actualizarea listei medicamentelor compensate şi gratuite, metodologia de stabilire a preţurilor şi taxa clawback. Pentru fiecare dintre aceste aspecte Ministerul Sănătăţii şi ARPIM au agreat un calendar şi un mecanism de lucru pentru perioada următoare.

Referitor la actualizarea listei de medicamente compensate, Ministerul Sănătăţii va finaliza până la sfârşitul lunii martie metodologia de introducere a unor medicamente noi pe listă, astfel încât de la 1 iulie 2013 pacienţii să poată avea acces la tratamentele de ultimă generaţie. Tot începând cu 1 iulie 2013, actualizarea liste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 9 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 39 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 31 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 31 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 32 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°